21 mai - Ziua Internațională a Ceaiului

foto: unsplash/ Content Pixie

Ziua de 21 mai marchează o serie de evenimente importante petrecute de-a lungul istoriei, în lume. Astfel, amintim:

293: Împărații romani Dioclețian și Maximian îl numesc pe Galerius ca Cezar; începe perioada celor patru conducători cunoscută sub numele de tetrarhie.
996: Otto al III-lea în vârstă de șaisprezece ani este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1363: Elisabeta de Pomerania se căsătorește la Cracovia cu împăratul Carol al IV-lea și va fi încoronată luna viitoare ca regină a Boemiei. Căsătoria a ajutat la ruperea colației anti-cehe condusă de Ducele Rudolf al IV-lea al Austriei.
1403: Henric al III-lea al Castiliei îl trimite pe Ruy González de Clavijo ca ambasador în fața lui Timur Lenk pentru a discuta posibilitatea unei alianțe între Timur și Castilia împotriva Imperiului otoman.
1420: În calitate de Regentă, soția regelui Franței, Isabeau de Bavaria, semnează Tratatul de la Troyes, prin care își reneagă propriul fiu, pe Delfinul Carol, recunoscându-l pe ginerele ei, Henric al V-lea al Angliei, drept moștenitor al Coroanei franceze.
1502: Insula Sfânta Elena este descoperită de exploratorul portughez João da Nova.
1674: Nobilimea îl alege pe Jan Sobieski rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei.
1712: Capitala Rusiei a fost mutată de către țarul Petru I de la Moscova la Sankt Petersburg.
1814: Se încheie Bătălia de la Arcis-sur-Aube din cadrul Războiului celei de-a Șasea Coaliții. Trupele franceze conduse de Napoleon sunt nevoite să se retragă în fața trupelor austriece conduse de Schwarzenberg.
1821: Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti.
1877: Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie.
1881: Clara Barton a înființat serviciul american de Crucea Roșie.

1904: La Paris a fost înființată "Federația Internațională de Fotbal" (FIFA).
1917: Marele incendiu din Atlanta din 1917 a cauzat pagube de 5,5 milioane de dolari, distrugând aproximativ 300 de acri, inclusiv 2.000 de case, afaceri și biserici, strămutând aproximativ 10.000 de oameni, dar ducând la un singur deces (din cauza atacului de cord).
1924: În încercarea de a demonstra superioritatea lor intelectuală comițând "crimă perfectă", doi studenți bogați de la Universitatea din Chicago, Nathan Freudenthal Leopold Jr. și Richard Albert Loeb, l-au răpit și ucis pe Robert "Bobby" Franks în vârstă de 14 ani. Au simulat o răpire, apoi au trimis o notă de răscumpărare familiei victimei.

1927: Charles Lindbergh aterizează pe câmpul Le Bourget din Paris, completând primul zbor fără escală din lume, traversând Oceanul Atlantic.
1961: A avut loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referință pentru dezvoltarea teatrului românesc.
1971: A avut loc, la București, prima audiție a compoziției „Masa Tăcerii”, de Tiberiu Olah, lucrare ce încheie tripticul său brâncușian.
1972: Pietà a lui Michelangelo din Bazilica Sfântul Petru din Roma este deteriorată de către un vandal bolnav mintal, geologul maghiar Laszlo Toth.
1981: Metro-Goldwyn-Mayer cumpără United Artists de la Transamerica Corporation pentru 380 milioane $ după eșecul filmului Heaven's Gate care a înregistrat pierderi de 44 de milioane de dolari.
1982: Trupa rock Queen a lansat albumul Hot Space.
1982: Constantin Dăscălescu este numit prim-ministru al României, succedându-i lui Ilie Verdeț. A demisionat la 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR.
1991: În apropiere de Madras a fost asasinat Rajiv Gandhi, fost prim-ministru al Indiei, supranumit „părintele națiunii".
2000: Ceremonia dezvelirii Monumentului Corneliu Coposu la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la nașterea fruntașului țărănist.
2003: Un cutremur a lovit nordul Algeriei, omorând mai mult de 2.000 de oameni.
2004: A avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între Federația Rusă și reprezentanții celor 25 de state membre ale Uniunii Europene; a fost semnat un protocol prin care se afirma susținerea Rusiei de către UE pentru aderarea la Organizația Mondială a Comerțului.
2004: Comitetul ONU împotriva torturii a cerut explicații Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii în legătură cu tratamentele inumane aplicate deținuților irakieni.
2005: La Kiev, Ucraina, România, reprezentată de Luminița Anghel și trupa Sistem, s-a clasat pe locul trei la cea de-a cinzecea ediție Eurovision. Câștigătoarea ediției a fost Grecia.
2006: Populația Muntenegrului a votat prin referendum separarea de uniunea statală cu Serbia.


Sărbători


Calendarul ortodox și greco-catolic - Sfinții Împărați Constantin și Elena

Ziua mondială a whisky-ului

Whisky-ul este una dintre băuturile alcoolice cele mai cunoscute şi mai consumate din întreaga lume, iar ziua de 21 mai a fost aleasă drept ziua mondială a acestei băuturi spirtoase (#WorldWhiskyDay).

Unul dintre cele mai apreciate tipuri de whisky este cel irlandez, iar deloc întâmplător, originile etimologice ale cuvântului whisky provin din limba gaelică (un dialect celtic vechi folosit în Irlanda şi Scoţia). Astfel, denumirea originară pentru whisky în limba gaelică este "Uisce Beatha", respectiv "Uisce Beatha" în Irlanda şi "Uisge Beatha" în Scoţia. Ambele denumiri înseamnă "Apa vieţii" şi demonstrează cât de importantă era această băutură alcoolică încă din cele mai vechi timpuri.

Ziua internaţională a ceaiului

Iar ziua de 21 mai nu este dedicată doar whisky-ului ci şi... ceaiului. Însă nu este o zi doar pentru a savura o ceaşcă din ceaiul preferat sau pentru a încerca o nouă varietate de ceai, ci este o zi dedicată celor care muncesc în industria ceaiului şi apărării drepturilor acestor lucrători. Astfel, Ziua Internaţională a Ceaiului, #InternationalTeaDay, are drept scop declarat creşterea nivelului de conştientizare cu privire la condiţiile de muncă din industria ceaiului şi îmbunătăţirea acestor condiţii de muncă.

Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare, stabilită de ONU
Din 2001 - Ziua Constanței.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 454

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 441

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1150

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 482

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 319

Evenimente Constanța 21 aprilie Iată unde pot petrece constănțenii astăzi

21 Apr 2024 559

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 3940

IPJ Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru evadare. Ce s-a întâmplat

20 Apr 2024 563

Mai mulți inși au ajuns după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni

20 Apr 2024 617

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 701

Firme Constanța Reînnoirea mandatului membrilor şi al preşedintelui CA, pe ordinea de zi a AGOA societății Proiect SA

18 Apr 2024 511

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 888

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 544

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța Magistratul Iulia Opariuc Dan, aleasă președinte BEJ și magistratul Traian Iancu Laurențiu, locțiitor

15 Apr 2024 1450

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 609