30 de milioane de lei pentru eficientizarea energetică a blocurilor, prin Ministerul Dezvoltării. Lista imobilelor (DOCUMENT)

Foto: Ministerul DezvoltăriiLa propunerea Ministerului Dezvoltării, în ședința de astăzi, Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor derulat de Ministerul Dezvoltării.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a precizat: în cardul programului inițiat în 2019 au fost reabilitate energetic 133 blocuri de locuințe. Conform deciziei de astăzi a Guvernului, programul poate continua cu o finanțare suplimentară în valoare de 30 de milioane de lei, din care vor putea fi terminate lucrările de eficientizare energetică pentru alte 189 de blocuri de locuințe care au fost incluse deja în program, dar a căror reabilitare nu a fost finalizată.

La continuarea programului se păstrează cotele de cofinanțare de la bugetul de stat conform legislației în vigoare la data includerii în program, respectiv 50% și 60%. Lista completă a blocurilor de locuințe vizate poate fi consultată în secțiunea Document a materialului

După cum este cunoscut, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea energetică, seismică și din punct de vedere al siguranței la incendiu pentru alte 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice – a conchis ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Dezvoltării Peste 1 milion de hectare, cadastrate în 2023

08 Jan 2024 710

MDLPA Licitație pentru înregistrarea proprietăților din 92 de comune, cu fonduri europene

22 May 2023 891

Ministerul Dezvoltării Aproape 6 milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni

03 May 2023 911

Județul Constanța Mai multe contracte pentru reabilitarea clădirilor publice și infrastructura pentru transportul verde (DOCUMENT)

30 Jan 2023 980

Ministerul Dezvoltării a aprobat 123 de noi proiecte finanțate prin PNRR (DOCUMENTE)

04 Jan 2023 1171

Ministerul Dezvoltării a elaborat reglementări moderne pentru construcția spitalelor

15 Sep 2022 803

Nouă primării din județul Constanța au primit bani pentru investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală

05 May 2022 1771