38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile la PTF Nădlac II

Sursa foto: Poliția de Frontieră Română
  • Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac ll au depistat 38 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar.
     
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac ll au depistat 38 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră Română.

În data de 25.12.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, în cooperare cu colegii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Slovacia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 38 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Iran, majoritatea solicitanți de azil în România.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Poliția de Frontieră: Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1419

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 433

Poliția de Frontieră Română Aeroport Cluj Napoca - Alte 27 de kg de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, descoperite într-un colet cargo (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 672

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

14 Jan 2024 690

Poliția de Frontieră Traficul de la frontierele României în ultimele 24 de ore

06 Jan 2024 728

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

04 Jan 2024 553

Traficul de la granițele României din ultimele 24 de ore

03 Jan 2024 582

Politia de Frontiera În primele 11 luni ale anului 2023. Creștere de aproximativ 2,2 ori a cantității de deșeuri descoperite de polițiștii de frontieră la intrarea în țară

30 Dec 2023 601

Poliția de Frontieră Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

30 Dec 2023 664

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

28 Dec 2023 670

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 878

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

26 Dec 2023 747

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

24 Dec 2023 1692

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

24 Dec 2023 650

Recomandări pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră în perioada premergătoare Crăciunului

22 Dec 2023 656