7 decembrie - Ziua internaţională a aviaţiei civile

 
  • Această zi a fost recunoscută oficial în 1996 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
 
În fiecare an, pe 7 decembrie, este marcată Ziua Internațională a aviației civile.
 
După ce a fost stabilită în anul 1994 de către Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO), această zi a fost recunoscută oficial doi ani mai târziu de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
 
Cu sediul la Montreal, Canada, ICAO a luat ființă în 1944, cu scopul de a promova dezvoltarea în siguranţă a aviaţiei civile internaţionale pe întregul mapamond.
 
Agenție a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ICAO are rolul de a elabora principiile şi de a codifica tehnicile de navigaţie aeriană internaţională. 
 
În anul 1965, România a devenit stat contractant ICAO, prin aderarea la Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională. Prima ședință ICAO în estul Europei a avut loc în țara noastră, în 1980.    
 
În România, autoritatea de stat în domeniul aviației civile este Ministerul Transporturilor, iar sub autoritatea sa se află și Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), una dintre cele mai importante instituţii din domeniul aviaţiei civile, înființată în anul 1983.     

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua internaţională a aviaţiei civile, marcată la data de 7 decembrie

07 Dec 2023 824

Data de 07 decembrie marchează Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile, industria care a transformat lumea

07 Dec 2021 1171

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

20 Jul 2020 1554

Știați că....este Ziua internațională a aviației civile

07 Dec 2018 1759

Astăzi este Ziua internațională a aviației civile

07 Dec 2017 1738

Ştiaţi că...? Astăzi, este sărbătorită „Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile”

07 Dec 2014 1986