81 de ani de la înființarea primei structuri de Infanterie Marină din România


 
  • Prima structură de Infanterie Marină din România împlinește 81 de ani.

În timpul stării de criză de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1 aprilie 1940, prin Înaltul Decret Regal nr. 635, s-a înființat Batalionul de Infanterie Marină, prima unitate de acest fel din Armata României capabilă să desfășoare misiuni de apărarea litoralului țării noastre.
       
În perioada 1941-1945, infanteriștii marini au participat la acțiunile de luptă purtate de Armata României, iar după anul 1945 structura a trecut prin numeroase reorganizări, determinate de evenimentele politice şi militare, până când, în anul 1958, structura a fost desființată la cererea consilierilor sovietici din Ministerul Forțelor Armate Române.

La data 29 noiembrie 1971, a fost reînființat Batalionul 307 Infanterie Marină, în subordinea Comandamentului Marinei Militare, Prima garnizoană de dislocare a fost în localitatea 2 Mai din județul Constanța, până în anul 1973, când a fost redislocat la Babadag, județul Tulcea, pentru a fi în apropierea Deltei Dunării, a zonei Dunării Maritime și a complexului de lacuri maritime Razelm-Sinoe. De asemenea, majoritatea exercițiilor în care au fost angajați infanteriștii marini s-au desfășurat în cadrul forțelor navale fluviale, în zona Deltei Dunării sau în zona lagunară Razelm-Sinoe, iar anumite elemente de natură geografică, doctrinară și tehnologică au menținut o puternică legătură a infanteriei marine cu Flotila Fluvială.

În anul 1996, Batalionului 307 Infanterie Marină i-a fost acordat Drapelul de Luptă, iar în anul 2018 batalionul a fost transformat în Regimentul 307 Infanterie Marină și a intrat în subordinea comandamentului Flotilei Fluviale. Prin acest proces de transformare, unitatea de infanterie marină și-a diversificat organizarea, fiind mult mai adaptată atât misiunii esențiale, cât și mediului operațional și de securitate actual.

După semnarea Parteneriatului pentru Pace de către țara noastră, începând cu anul 1995, subunități de infanteriști marini au participat la numeroase exerciții multinaționale împreună cu structuri similare de infanterie marină din Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, S.U.A, Turcia și Ucraina, atât în țară, cât și în străinătate.

Prima misiune executată de către infanteriștii marini români într-un teatru de operații s-a desfășurat în perioada martie 2008 - martie 2009, când regimentul a participat, succesiv, cu două detașamente de nivel companie, la misiunea Forței Multinaționale de Menținere a Păcii KFOR din Kosovo, în cadrul Operației „Joint Enterprise”. Cea de-a doua misiune de luptă a militarilor din Babadag a fost executată în anul 2019, când un detașament de 60 de pușcași marini a participat la Operația „Resolute Support” a Forței NATO de Consiliere și Asistență din Afganistan, pentru securizarea Bazei Aeriene de la Kandahar.

Prin misiunile executate, infanteriștii marini români demonstrează că se adaptează permanent la schimbările mediului de securitate și contribuie la proiectarea stabilităţii și a securității dincolo de graniţele Alianței Nord-Atlantice.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pluton al Regimentului 307 Babadag, la exercițiul multinațional „Platinum Lion 19” în Bulgaria

05 Jul 2019 817

Infanteriștii marini din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină participă la un exercițiu în nordul Europei

04 Jun 2019 965

Batalionul 307 Infanterie Marină la ceas aniversar. Astăzi este Ziua Infanteriei Marine Române

29 Nov 2017 2219

Infanteria Marină Română împlineşte 128 ani

29 Nov 2016 2811

UPDATE - Tragedie în Forţele Navale Trei tineri au murit în accident de maşină. Şoferul era militar la Batalionul de Infanterie Marină Babadag

04 Nov 2014 2330

„Ziua Porţilor Deschise” la Infanteria Marinã Babadag

01 Apr 2014 2212

Infanteria Marină organizează ”Ziua Porţilor Deschise”

31 Mar 2014 3807