9 Mai, Ziua Europei. Este sărbătorit momentul istoric al „Declaraţiei Schuman"






 
  • În fiecare an, la 9 mai, de Ziua Europei este sărbătorit momentul istoric al „Declaraţiei Schuman", un moment de răscruce care a constituit începutul integrării şi cooperării europene pentru pace şi unitate.

La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei. Propunerea, cunoscută sub numele de „Declaraţia Schuman", este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, potrivit Agerpres.
 

În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care se încheiase cu cinci ani în urmă, căutând în aceeaşi măsură modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, "ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material", notează https://european-union.europa.eu/.

La 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
 
Ideea privind marcarea unei Zile a Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile Europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai.
 
Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă). La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.


Comunitatea Economică Europeană (CEE) a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). Documentul reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene.

În 2024, an marcat de alegerile europene ce vor avea loc în perioada 6 - 9 iunie, Ziua Porţilor Deschise la instituţiile Uniunii Europene a avut loc la 4 mai, cu o serie de evenimente şi activităţi organizate la Bruxelles, Luxemburg, Strasbourg şi în toate statele membre ale UE.

La 9 mai, pentru prima dată, Parlamentul European va marca sărbătorirea Zilei Europei la sediul său din Luxemburg, printr-o serie de spectacole culturale. De asemenea, vizitatorii vor experimenta Europa Experience Luxembourg, o modalitate nouă şi gratuită de a afla despre Uniunea Europeană.
 
 
 
Citește și
 Ziua EuropeiMonumente importante din întreaga UE vor fi iluminate. Printre ele, și 10 din România
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată de ce a fost eliberat Radu Mazăre, fostul primar al Constanței! – „Procesul de reeducare este aproape finalizat; nefiind necesară menținerea persoanei condamnate în detenție“

13 Jun 2024 349

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei Independența, județul Constanța (DOCUMENTE)

12 Jun 2024 553

#Alegerilocale2024 Rezultate parțiale. În ce localități din județul Constanța ar fi alese femei-primar

12 Jun 2024 552

Cățelul pierdut în Eforie Nord Boris a fost găsit!

12 Jun 2024 542

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

12 Jun 2024 309

Ministerul Sănătăţii Săptămâna trecută - 262 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

11 Jun 2024 387

Alegeri electorale 2024 Doi primari din Constanța, aleși cu 100%! Nu au avut contracandidați

11 Jun 2024 1396

Prețurile au explodat în Europa și România. Coșul de cumpărături e mult mai scump!

11 Jun 2024 861

MAI În județul Constanța au fost 65 de sesizări la alegerile din 9 iunie 2024

10 Jun 2024 387

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

10 Jun 2024 422

#Alegerilocale2024 Rezultate parțiale. AUR are primar la Negru Vodă și USR la Ghindărești. PNL pierde Peștera și câștigă comuna Tortoman. Mulți primari din județul Constanța și-au păstrat mandatele!

10 Jun 2024 10102

Alegeri Locale 2024 Președintele secției de votare de la Nufăru, județul Tulcea, în atenția polițiștilor

09 Jun 2024 907

Alegeri Locale 2024 Mai multe persoane amendate la Năvodari pentru fotografierea buletinului de vot

09 Jun 2024 1691

UPDATE Bărbat de 44 de ani, dat dispărut după ce a plecat din spitalul Județean Tulcea

09 Jun 2024 1442

Fraudă electorală la Babadag, județul Tulcea! Un bărbat ar fi introdus mai multe voturi în urnă

09 Jun 2024 630