92 de ani de produse şi servicii de calitate Cooperatorii meşteşugari au sărbătorit Ziua Internaţională a Cooperaţiei (galerie foto)

A devenit deja o tradiţie ca, în prima sâmbătă a lunii lui Cuptor, societăţile cooperative din toată ţara să se reunească pentru a sărbători Ziua Internaţională a Cooperaţiei. Anul acesta, cooperatorii meşteşugari s-au întâlnit tot la Hotel Hefaistos din Eforie Nord şi au celebrat 92 de ani de când Alianţa Cooperatistă Internaţională (ACI) a sărbătorit pentru prima dată această zi, dar şi 20 de ani de când, datorită eforturilor făcute de ACI prin intermediul Comitetului pentru Promovarea şi Progresul Cooperativelor - COPAC, Naţiunile Unite şi-au însuşit această iniţiativă, reafirmând rolul important pe care cooperativele îl joacă în plan economic. Tema sărbătorii cooperatiste din acest an a fost „Întreprinderile realizează o dezvoltare durabilă pentru toţi“

„Grija pentru comunitate fiind una dintre valorile fondatoare ale mişcării cooperatiste, necesitatea de a asigura condiţii de viaţă durabile comunităţilor stă la baza tuturor acţiunilor şi viziunilor cooperatiste. Cei care se ocupă de urbele noastre ştiu cât de dificil este să duci la capăt anumite proiecte dacă nu beneficiezi de sprijinul cetăţenilor şi al agenţilor economici“, a declarat, în deschiderea evenimentului, Sevastiţa Grigorescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM).
La eveniment a fost prezentă şi secretarul de stat Anca-Laura Ionescu, reprezentând Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.

Mesaje importante, transmise de personalităţi politice

Persoane şi organisme importante ale statului au transmis gânduri bune, mulţumiri şi încurajări Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cooperaţiei.
„Ţin să vă felicit pentru activitatea desfăşurată de-a lungul timpului şi vă asigur de aprecierea mea pentru tot efortul depus de dumneavoastră în slujba comunităţii şi pentru binele acesteia“, a transmis preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a ţinut să mulţumească cooperativelor din România pentru toată activitatea lor. „Vreau să vă mulţumesc pentru misiunea pe care v-o asumaţi în păstrarea şi revigorarea patrimoniului cultural al ţării şi în susţinerea dezvoltării durabile a societăţii româneşti“, le-a transmis acesta. Acelaşi mesaj l-a avut şi Victor Ponta, prim-ministrul României: „Vă mulţumesc pentru plusvaloarea adusă economiei şi societăţii româneşti prin activitatea voastră. Sectorul cooperaţiei este unul de tradiţie în România, iar dezvoltarea sa pe mai departe reprezintă un real câştig pentru ţara noastră“.

Constănţenii, premiaţi pentru lucrările de construcţii

Sevastiţa Grigorescu, preşedintele UCECOM, alături de Cristian Gabriel Mateescu, vicepreşedintele uniunii, respectând tradiţia anilor trecuţi, au înmânat distincţii câştigătorilor din „Topul Societăţilor Cooperative Meşteşugăreşti al anului 2013“. Clasificarea societăţilor s-a făcut pe ramuri de producţie, iar la categoria lucrărilor de construcţii, diploma a mers către SCM Instal Service, din Constanţa. Marele premiu şi Cupa au mers, pentru al cincilea an consecutiv, către Confex Societate Cooperativă, din Buzău. SCM Colin Daily din Bucureşti şi Atcom Societate Cooperativă din Buzău au urmat-o în topul general, ocupând locurile doi, respectiv trei.

Despre Cooperaţia Meşteşugărească şi activitatea sa

Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM a fost construită odată cu primul Congres al Cooperaţiei Meşteşugăreşti din anul 1951 şi a fost reorganizată în 2006, potrivit noii Legi de organizare şi funcţionare a cooperaţiei din România. Prima societate cooperativă meşteşugărească din România a luat fiinţă în anul 1879, la Bucureşti, şi s-a numit „Societatea meseriaşilor de încălţăminte“. Cooperaţia constituie un sector economico-social reprezentativ, în cadrul căruia se desfăşoară o gamă largă de activităţi ce dovedesc că întreprinderile axate pe valori etice prezintă un caracter durabil şi contribuie la dezvoltarea economică a comunităţilor din care fac parte.

ACIA este cea mai mare organizaţie nonguvernamentală, fiind organismul reprezentativ al cooperatorilor din întreaga lume, reunind peste 200 de organizaţii din 100 de ţări şi aproximativ un miliard de membri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Constanța au desfășurat mai multe activități preventive în mai multe licee cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet

06 Feb 2024 631

Imobiliare Constanța UCECOM a cerut modificarea proiectului imobiliar început în 1991, în Mamaia. Ce răspuns a primit

13 Jun 2023 1637

Un nou Consiliu de Administrație la societatea care deține Hotelul Hefaistos din Mamaia

09 Aug 2022 2252

Hotelul Cascom din Mamaia va fi modernizat

21 Jan 2020 2653

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a numit 15 reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Economic şi Social

26 Oct 2018 1471

A 95-a aniversare a Zilei Internaţionale a Cooperaţiei, sărbătorită la Eforie sub semnul sustenabilităţii (galerie foto)

02 Jul 2016 2728

Instal Service UCM din Constanţa, premiată Ziua Internaţională a Cooperaţiei, sărbătorită la Eforie Nord, sub semnul „Egalităţii“

06 Jul 2015 2876

Nouă centre de examen în Constanţa 500 de absolvenţi susţin examenele de certificare a competenţelor profesionale

08 Jul 2014 2758