A doua ediție a Galei Sportului Tulcean, La Teatrul Jean Bart Tulcea

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Tulcea



 
  • Consiliul Județean Tulcea organizează vineri, 24 mai 2024, începând cu ora 12.00, la sala mare a Teatrului „Jean Bart“ din Tulcea, cea de-a doua ediție a Galei Sportului Tulcean.

În total, în baza Regulamentului pentru premierea, în condițiile legii, a sportivilor tulceni care au obținut performanțe deosebite la competițiile sportive naționale și internaționale oficiale și a antrenorilor principali care au contribuit la realizarea acestor performanțe, Consiliul Județean Tulcea a premiat, anul acesta, 85 de sportivi și 17 antrenori.

Printre sportivii premiați de Consiliul Județean Tulcea se numără canotorul Cătălin Chirilă (calificat la Jocurile Olimpice din această vară), atletul Alin Șavlovschi, dar și pugilista Amalia Țugui.

La Gala Sportului din acest an vor participa și președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, dar și un reprezentant al Federației Române de Box.

„Amintim faptul că în luna ianuarie a acestui an, Carmen Tocală (originară din Tulcea), a fost prezentă în județul nostru, pentru a discuta despre relocarea Sucursalei Regionale nr. 9 a Federației Române de Baschet de la Constanța la Tulcea”, informează Consiliul Județean Tulcea.
 

 
 
Citește și
 Proiectul „Bordel 2.0”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Tulcea „Tinere voci ale Ucrainei – Forumul Participării Copilului“, eveniment pentru un dialog deschis cu tinerii refugiați ucraineni

14 Jun 2024 347

„Gala Premiilor de Excelență”, eveniment organizat pentru a premia performanțele elevilor de la Colegiul Național „Spiru Haret“ Tulcea

11 Jun 2024 477

Atracții și bucurii pentru copii, de 1 Iunie, în municipiul Tulcea

01 Jun 2024 479

Alegeri locale 2024 Frecăței, Tulcea Candidații la primăria și consiliul local Frecăței (DOCUMENTE)

31 May 2024 797

Alegeri locale 2024 Dorobanțu, Tulcea Candidații la primăria și consiliul local Dorobanțu (DOCUMENTE)

31 May 2024 544

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Cerna, județul Tulcea (DOCUMENTE)

30 May 2024 782

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Ceamurlia de Jos, județul Tulcea (DOCUMENTE)

30 May 2024 605

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Casimcea, județul Tulcea (DOCUMENTE)

30 May 2024 740

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Carcaliu, județul Tulcea (DOCUMENTE)

30 May 2024 701

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local C.A. Rosetti, județul Tulcea (DOCUMENTE)

30 May 2024 568

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Beștepe, județul Tulcea (DOCUMENTE)

29 May 2024 746

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Baia, județul Tulcea (DOCUMENTE)

29 May 2024 1079

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Sulina, județul Tulcea (DOCUMENTE)

29 May 2024 1167

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Măcin, județul Tulcea (DOCUMENTE)

29 May 2024 1353

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Isaccea, județul Tulcea (DOCUMENTE)

29 May 2024 1015