A fost închisă parcarea din zona Gării din Constanța! (FOTO+VIDEO)

 A fost închisă parcarea din zona Gării din Constanța.

După cum se poate observa în imaginile din secțiunea Galerie Foto a materialului, zona este împrejmuită. 

Denumirea obiectivului este Amenajări interioare, amplasare firme luminoase la spațiu existent,  reamenajare parcare, ămprejmuire teren. 

Beneficiar este Mini FaRM SRL. 

Autorizația de construire are numărul 396/05/05.2023 și a fost emisă de Primăria Constanța. 

Amintim că, prin CU 1426 din data de 22 mai firma amintită dorește elaborarea unui PUZ în vederea construirii unui imobil P+1E cu funcțiune comercială, alimentație publică, servicii și birouri, cât și amenajări exterioare - parcări, racord, în zona Gara CFR Constanța, pe strada Theodor Burada. Răspunsul a fost unul negativ deoarece în urma controlului efectuat de către Poliția Locala, s-a constatat existența unui imobil – construcție executată din materiale ușoare în suprafață de aprox. 60 mp, edificată fără autorizație de construire și astfel, conform Legii nr. 350/2001, art. 56^1: “Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire. Documentul este valabil 12 luni.

Reamintim că în data de 1 februarie 2023, firma amintită a obținut CU 289/01.02.2023 pentru întocmirea unui PUZ în vederea construirii unui imobil cu regim de înălțime P+1E cu funcțiune comercială, alimentație publică, servicii, birouri, parcări, racord. Primăria a răspuns că „în urma controlului efectuat de către Poliția Locala, s-a constatat existența unui imobil – construcție executată din materiale ușoare în suprafață de aprox. 60 mp, edificată fără autorizație de construire și astfel, conform Legii nr. 350/2001, art. 56^1: “Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire”. Documentul este valabil 12 luni.
 

Mini Farm SRL

 
Firma este înființată în anul 1996, cu sediul în Babadag, strada Republicii. Asociat unic este Valentin Călin, iar administrator Marin Călin. Conform confidas.ro, în anul 2021, firma a raportat 460 de salariați, la o cifră de afaceri de 250 milioane de lei, cât și un profit de 4,6 milioane lei.

Citește și: Un nou răspuns negativ pentru Mini Farm SRL, în legătură cu investiția din zona Gara CFR Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Accident rutier pe strada Eliberării din municipiu

20 Dec 2023 1062

Iată unde poți găsi o farmacie deschisă, în această perioadă

25 Dec 2014 5219