Actualitate

A fost ședință la Guvern. Proiecte adoptate. Ce a declarat Viorica Dăncilă

Astăzi, 14 octombrie, Guvernul s-a reunit la Cotroceni. Următoarele proiecte au fost adoptate în urma ședinței programată la ora 13: 

HOTĂRÂRI 

HOTĂRÂRE privind înscrierea unui imobil, situat în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, pentru actualizarea valorii de inventar a imobilului 1568 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului 

HOTĂRÂRE privind rechemarea/numirea unor consuli generali 

HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate 

HOTĂRÂRE pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”infrastructură bază aeriană – zona operațională la cazarma 727 Fetești” 

HOTĂRÂRE pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019

HOTĂRÂRE privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Sală de Sport Polivalentă cu capacitate de 5.000 locuri”, municipiul Oradea, județul Bihor 

HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru comuna Obroga, județul Olt 

HOTĂRÂRE pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Agenției Naționale pentru Locuințe, instituție publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice 

HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru unele unități administrativ-teritoriale în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației 

 HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru comuna Toporu, județul Giurgiu 

 HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru comuna Movila Miresei, județul Brăila 

 HOTĂRÂRE privind trecerea unui imobil, aflat în domeniul privat al statului, din administrarea Ministerului Afacerilor Externe în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte 

 HOTĂRÂRE privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale conform art.20 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 
 
NOTE 

NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu-Severin, în scopul emiterii unei hotărâri care are ca obiect trecerea unui imobil - teren cu suprafaţa de 7.503 mp, situat în Municipiul Drobeta Turnu-Severin, Str.Serpentina Roşiori nr.1-3, Judeţul Mehedinţi, din domeniul public al Municipiului Drobeta Turnu-Severin în domeniul public al statului, în vederea dării lui în administrarea Tribunalului Mehedinţi, pentru construirea Palatului de Justiţie Mehedinţi (Sediu Tribunalul Mehedinţi şi Judecătoria Drobeta Turnu-Severin) 
 
RAPOARTE

RAPORT de activitate pe anul 2018 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

La începutul ședinței de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații. Iată textul integral:
 
„Bună ziua tuturor,

Am văzut cu toții zbaterea președintelui Klaus Iohannis din ultimele zile de a-și impune încă o dată ceea ce dumnealui numește „Guvernul meu”. În lipsa unui program de guvernare și în lipsa unui plan concret pentru români și România din partea PNL, Klaus Iohannis face ceea ce ne-a obișnuit pe toți de cinci ani - trage de timp și încearcă să distragă atenția de la acest lucru aruncând în spațiul public jigniri. Însă ceea ce îngrijorează este foamea de putere a acestui om și lipsa de viziune a celor care îl înconjoară. Prin mesajele publice pe care le lansează, auto-intitulații “salvatori ai democrației” demonstrează că sunt capabili de orice pentru a-și masca incompetența.
 
Îi somez public pe candidatul Iohannis și pe gălăgioșii lideri ai PNL să abandoneze discursul urii și al jignirilor la adresa cetățenilor și să se concentreze pe creionarea unui program de guvernare. Dacă nu sunt în stare, să spună public și să își asume că au dat jos un Guvern doar din considerente electorale.
 
Am observat că liderii PNL și Klaus Iohannis au simțit nevoia să spună că nu vor tăia pensiile și salariile, după ce au anunțat mai multe măsuri de tăieri și austeritate. Îi invit să semneze Pactul pentru bunăstare, semnat deja de un milion de români. Aceste partide au mai operat epurări politice și în trecut, sub pretextul eficientizării activității Guvernului, așa că nu pot fi crezute pe cuvânt. Așa cum am declarat, ne dorim ca această perioadă de instabilitate politică să se încheie cât mai repede, pentru ca acest blocaj creat de ambițiile lui Klaus Iohannis să nu genereze efecte negative pentru economia României. Noi vom continua să ne îndeplinim obligațiile față de oameni, așa cum este normal. În plus, sunt multe proiecte pentru dezvoltarea țării care nu pot fi demarate pentru că în prezent Guvernul nu mai poate adopta decât acte de administrare a țării.
 
Mă bucur să anunț că începând cu această săptămână persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru achiziția de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere. Un voucher deja este tipărit, deci acestea pot fi primite cât mai curând. Este una din modalitățile de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă pentru că persoanele cu dizabilități au un potențial care trebuie pus în valoare. Pe lângă aceste vouchere în valoare de până la 23.000 de lei fiecare, angajatorii care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități vor primi o subvenție lunară în valoare de 2250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată. Este un proiect dezvoltat de guvernarea noastră în ultimele luni și care, iată, aduce deja beneficii concrete oamenilor.
 
Continuăm să acordăm sprijinul pentru asigurarea căldurii și apei calde în sistem centralizat, în prag de iarnă, în București, Giurgiu și Buzău.
 
De asemenea, luăm toate măsurile pentru buna organizare a alegerilor pentru președintele României din acest an. Vom suplimenta bugetul Ministerului Afacerilor Externe, având în vedere faptul că în acest an, votul în străinătate se va desfășura timp de trei zile și într-un număr de secții de votare aproape dublu față de cele organizate pentru alegerile europarlamentare.
 
La finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt va detalia actele normative pe care le vom adopta în cadrul ședinței de astăzi”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul ședinței.
 
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință la Guvern, astăzi. Ce proiecte de acte normative au fost aprobate

13 Nov 2019 379

Ședință la Guvernul României, programată miercuri. Iată ordinea de zi

12 Nov 2019 521

Consiliul Judeţean Constanţa încearcă fără succes să recupereze bani de la Asociaţia Crescătorilor de Cai „Hippontica“

08 Nov 2019 380

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu premierul Ludovic Orban la Palatul Cotroceni

07 Nov 2019 737

Motivul prezenței lui Klaus Iohannis la ședința Guvernului Orban

06 Nov 2019 300

Ludovic Orban "Guvernul îşi doreşte dezvoltarea industriei naţionale de apărare"

06 Nov 2019 402

Astăzi, prima ședință a Guvernului Orban. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

06 Nov 2019 562

Ce proiecte au fost adoptate în ședința Guvernului României

04 Nov 2019 515

Parlamentul se reuneşte, luni, pentru învestirea Guvernului Orban. Sunt necesare 233 de voturi pentru învestirea noului Executiv

04 Nov 2019 868

Şedinţă de Guvern înaintea votului de schimbare Abundenţă de proiecte. Patru fac referire la judeţul Constanţa

04 Nov 2019 1766

Ședință la Guvern, astăzi. Ce proiecte de acte normative au fost aprobate

28 Oct 2019 508

Ședință la Guvernul României, programată luni. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

27 Oct 2019 712

A fost şedinţă la Guvern. Proiectul privind bunurile din domeniul public al Constanței, administrate de MApN, aprobat

21 Oct 2019 721

Viorica Dăncilă, mesaj de la Guvern pentru Klaus Iohannis

11 Oct 2019 465

Ședință la Guvernul României, programată vineri. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

10 Oct 2019 637