Accident în Caracal Tânără rănită de un poliţist din Constanța, beat şi drogat la volan. Ce spune IPJ Constanța


La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 5:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier, transmite un comunicat din partea IPJ Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.
 
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.
 
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
 
Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive.
 
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a încheiat sursa citată.

Acesta ar face parte din Poliția Transporturi Constanța.



Oficial de la IPJ Constanța despre evenimentul rutier 


Ca urmare a producerii unui accident de circulație, la data de 5 septembrie a.c., în municipiul Caracal, județul Olt, vă aducem la cunoștință următoarele:

În urma informării, de către Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a fost dispusă cercetarea disciplinară, cu privire la aspectele sesizate, față de persoana în cauză.



Citește și:


Surse. Accident în Caracal. ​Tânără rănită de un poliţist din Constanța care s-a urcat beat şi drogat la volan

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrul Infotrafic Accident rutier mortal, pe centura Caracal. Traficul restricționat

06 Nov 2023 1049

IGPR Infotrafic Trafic alternativ pe Centura Caracal

06 Nov 2023 260

Oficial de la IPJ Constanța despre polițistul drogat care a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni din Caracal

08 Sep 2023 771

Surse Accident în Caracal. ​Tânără rănită de un poliţist din Constanța care s-a urcat beat şi drogat la volan

05 Sep 2023 1159

Prima reacție a fiului primarului din Caracal, după exploziile de la stația de GPL deținută la Crevedia

28 Aug 2023 862

IGPR Infotrafic Trafic blocat pe DN 6 - 07.02.2023

07 Feb 2023 481

IGPR Infotrafic Trafitc oprit - 09.01.2023

09 Jan 2023 1014

Patru persoane, la spital după ce o mașină a lovit gardurile unor imobile și s-a răsturnat într-o curte

23 Jul 2022 1193

IGPR - Infotrafic Județul Dolj - Circulație îngreunată pe DN6, din cauza unui accident grav

29 Jun 2021 829

ISU Olt Carambol rutier la intrarea în Caracal. Implicate patru autoturisme cu nouă ocupanți

27 Mar 2021 1660

Maşină mortuară implicată în accident în județul Olt

15 Feb 2021 1617

Județul Olt Coliziune între un echipaj de poliție și o ambulanță. Trei persoane rănite

01 Jan 2021 1597

Accident rutier grav în județul Teleorman. O persoană și-a pierdut viața și alte două sunt rănite

06 Jun 2020 1939

Tragedie la Tuzla. Un tânăr din Caracal a luat aproape patru ani de închisoare cu executare

17 Dec 2019 1358

Tragedia nopţii. Accident cumplit. Un tânăr a murit strivit în maşina proprie. Era angajat la Baza NATO (galerie foto)

29 Nov 2019 5006