Surse Accident în Caracal. ​Tânără rănită de un poliţist din Constanța care s-a urcat beat şi drogat la volan

Foto cu rol ilustrativ
  • La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 5:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier.
 
La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 5:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier, transmite un comunicat din partea IPJ Olt.
 
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.
 
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.
 
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
 
Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive.
 
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a încheiat sursa citată.


UPDATE:


Potrivit unor surse, acesta ar face parte din Poliția Transporturi Constanța.



Citește și:

Activități preventive desfășurate de polițiștii din Constanța

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Olt Percheziții

27 Mar 2024 306

Tânăr de 22 de ani decedat într-un cumplit accident rutier în județul Olt

29 Jan 2024 868

Accident rutier pe Drumul Expres 12! Un șofer de 30 de ani nu a adaptat viteza la condițiile de drum

24 Jan 2024 829

Oficial de la IPJ Olt despre limitatorul de înălțime prăbușit peste o mașină! O femeie a murit

23 Jan 2024 683

Un bărbat a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui hotel din Slatina, județul Olt

17 Jan 2024 752

IPJ Olt Tânăr prins băut la volan după ce a avariat mai multe mașini

17 Jan 2024 723

Județul Olt Femeie de 91 de ani găsită decedată în casă! Polițiștii au reținut un suspect

17 Jan 2024 687

Carambol rutier cu victime! Doi șoferi au ajuns la spital

10 Jan 2024 1069

Poliția intervine într-un caz tragic. Un șofer a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

10 Jan 2024 831

Eroi în uniformă! Doi polițiști au salvat o femeie dintr-o locuință cuprinsă de flăcări

10 Jan 2024 633

În Olt Bărbat de 39 ani și o minoră de 17 ani, depistați de polițiști pentru tâlhărie calificată

05 Jan 2024 690

Doliu în Partidul Social Democrat! A murit în seara de Crăciun, într-un accident rutier

27 Dec 2023 1223

IPJ Olt O persoană a murit în urma unui accident rutier

26 Dec 2023 977

Autospecială de poliție în misiune, implicată într-un accident rutier

18 Dec 2023 1059

O bătrână a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, după ce ar fi rămas blocată în lift

18 Dec 2023 877