Acțiune a polițiștilor constănțeni. Șofer beat, depistat pe strada Tulcei din municipiu

  • În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial.
Activitățile au vizat și creșterea gradului de disciplină rutieră, privind respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto.

În acest context, polițiștii au legitimat 75 de persoane și au oprit pentru control peste 30 de vehicule.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei, dintre care 42 pentru fapte de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 2 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În acțiune au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier:

La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tulcei din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 213

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 419

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 454

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 323

Violență nestăvilită Scandalagiii din Vama Veche, căutați de polițiștii constănțeni

03 May 2024 365

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 441

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 722

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 781

Activități preventive pentru siguranța turiștilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța (FOTO)

02 May 2024 427

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 447

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 411

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 774

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 610

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în județul Constanța

01 May 2024 554

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 825