Acțiune a polițiștilor de investigare a criminalității economice Societate din județul Constanța, amendată

  • Acțiune a polițiștilor de investigare a criminalității economice, informează IPJ Constanța. 
În noaptea de 11/12 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ilegalităţilor comise în domeniul utilizării forţei de muncă şi pentru reducerea incidenţei muncii nedeclarate.

În urma verificărilor, o societate comercială, cu sediul în comuna Horia, a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor în ceea ce privește obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, conform O.U.G. 28/1999, iar ca măsură complementară a fost ridicată, în vederea confiscării, suma de 1.457 de lei.

Totodată, societatea a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv cu amendă în valoare de 500 lei, pentru abateri la Legea 252/2003 privind registrul unic de control.

În cadrul acțiunii, polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 65 lit. r din Legea 55/2020.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de CLM. RAEDPP Constanța se transformă în societate comercială

27 Sep 2021 986

Un fost candidat PNL la alegerile locale din 2020 și-a făcut o firmă de curățenie

04 Sep 2021 1126

Societate comerciala angajează

11 Aug 2021 314

O nouă firmă înființată la Constanța. Cu ce se va ocupa?

06 Aug 2021 663

Soția primarului din Tortoman a devenit femeie de afaceri

06 May 2021 1095

Constanța. Acțiune de amploare a polițiștilor. Administratorul unei baze sportive, amendat

09 Mar 2021 1218

Constanța Societăți comerciale, amendate pentru nerespectarea măsurii suspendării temporare a activității

19 Dec 2020 1865

Verifică lista firmelor din Constanța înainte de a încheia un parteneriat cu o societate din județ

02 Nov 2020 1828

S-a lăudat cu pile în DNA! Administratorul unei societăți comerciale, trimis în judecată

07 Sep 2020 1121

Anunț angajare

25 Aug 2020 512

Respectarea normelor impuse pe perioada stării de alertă Două cluburi din Mamaia, amendate. Ce nereguli au fost descoperite

23 Aug 2020 930

Societate comerciala angajeaza. Vezi despre ce este vorba

12 Aug 2020 534

Modernizarea DJ 223 din Constanța, un megacontract marca CJC, atribuit unei societăți din Slobozia (documente)

29 May 2020 4221

O firmă din Giurgiu a depus o ofertă pentru realizarea lucrării de deviere canal pluvial pentru salvarea și punerea în valoare a mormântului pictat Hypogeu (documente)

24 Apr 2020 1445

Societate comercială angajează. Vedeți condițiile

12 Feb 2020 1966