Acțiunea „Blocada” continuă în județul Constanța. Constatări (GALERIE FOTO)

Sursă foto: IPJ Constanța
  • La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și rutiere.
 
În perioada 13-14 ianuarie 2024, aproximativ 290 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii „Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și rutiere.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
 
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 97.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
 
Totodată, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 
Exemple:
 
La data de 13 ianuarie 2024, în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus, pe strada Trandafirilor din comuna Lipnița, un autoturism neînmatriculat, având numere de înmatriculare false

 
La data de 13 ianuarie 2024, în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 52 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Decebal din comuna Adamclisi, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 

La data de 13 ianuarie 2024, în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 65 de ani, care a condus un autoturism, în satul Carvăn, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 
Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Misiunile efectivelor MAI în ultimele 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 452

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști în județul Constanța

01 May 2024 436

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 599

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 277

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 507

Polițiștii, sesizați pentru un conflict între concubini, au întocmit dosar penal pentru altă cauză

01 May 2024 419

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 398

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 512

Constanța Bărbat, dispărut de la domiciliu. L-ați văzut?

01 May 2024 353

Măsurile luate de polițiștii din Constanța pentru o minivacanță în siguranță

30 Apr 2024 415

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 443

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 461

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 500

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 444

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 388