Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Iată ce amenzi au aplicat

  • Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat mai multe acțiuni în municipiu și în județ.
 
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat mai multe acțiuni în municipiu și în județ, transmite un comunicat din partea IPJ Constanța.
 
La data de 14 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 3 Poliție au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 și patru sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, în valoare totală de peste 1.000 de lei.
 
La data de 14 decembrie 2023, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune  de verificare a agenților economici aflați în proximitatea unităților de învățământ.
 
Cu această ocazie, au fost verificate 16 societăți comerciale din municipiile Constanța și Medgidia, orașele Murfatlar, Cernavodă, Ovidiu și comunele Poarta Albă, Mircea Vodă și Valu lui Traian.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 47.000 de lei, dintre care cinci pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, și șapte în baza prevederilor Legii 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.
 
Totodată, a fost ridicată, în vederea confiscării, suma de aproximativ 800 de lei, a încheiat sursa citată.
 

Citește și:
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii din județul Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 205

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 May 2024 437

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 359

Intervenții ale polițiștilor în stațiunea Mamaia, Constanța. Șoferi băuți și sub influența drogurilor (FOTO)

07 May 2024 495

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 526

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 886

Constanța Captura Poliției Rutiere în minivacanță - 116 amenzi, în valoare de peste 52.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 289

Județul Constanța Fără permis de conducere, a pornit la drum băut și drogat într-o mașină cu numărul de înmatriculare „împrumutat”

07 May 2024 401

Surpriză în trafic la Cumpăna! A fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța

07 May 2024 476

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Constanța și Valu lui Traian

06 May 2024 547

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 450

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 823

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1509

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 578

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 539