Acțiuni de control ale polițiștilor pe raza județului Constanța. S-au aplicat amenzi






 
  • La data de 11 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, potrivit IPJ Constanța.
 
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 13 persoane, au fost verificate 11 vehicule și au fost aplicate două sancțiuni contravenționae la OUG 195, în valoare de 1.500 de lei.  
 
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, conform polițiștilor.
 

„În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 15.500 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării cinci permise de conducere”, transmite IPJ Constanța.

 
Totodată, în data de 12 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac  au desfășurat o acțiune pentru prevenirea consumului de băuturi alcoolice și pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
 

„În urma activităților desfășurate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 660 de lei”, conchid polițiștii constănțeni.

 
 
 Citește și
Infracțiuni rutiere în județul Constanța, depistate de polițiști

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 517

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 513

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 537

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 515

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 446

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 610

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 645

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 397

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 567

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 351

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 550

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 570

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 628

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 434

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 621