Activități de educație rutieră ale polițiștilor locali cu preșcolarii din municipiul Constanța

Foto: Primăria ConstanțaÎn această săptămână, polițiștii locali au desfășurat activități de  educație rutieră cu preșcolarii din cadrul Grădinitei cu Program Prelungit nr. 42 Constanța, precum și cu cei ai Grădiniției Fliper-unitate de învățământ arondată Liceului Teoretic Decebal. Aceasta a fost o inițiativă de informare și prevenire, cu prezentarea tematicii adaptate vârstei copiilor, explicându-le pe înțelesul lor: regulile de circulaţie și semnificaţia indicatoarelor rutiere.

Copiii au primit cu bucurie și curiozitate vizita polițiștilor locali.

Potrivit unui comunicat al Ptimăriei Constanța, aceștia au manifestat un real interes față de mesaj, angrenându-se în discuții cu oamenii legii.

„Prin răspunsurile la întrebările interactive „prichindeii” au dovedit că sunt responsabili și dețin cunoștințe elementare vârstei lor cu privire la regulile de circulație.

În cadrul orei de educație rutieră s-a discutat despre: micul pieton-reguli de circulatie pentru cei mici, cunoașterea semnelor de circulație și a semaforului, dar si polițistul local- prietenul copiilor.

Aceste activități au ca scop colaborarea între reprezentanții autorității publice locale și elevi /preșcolari pentru ca aceștia să înțeleagă necesitatea adoptării unui comportament bazat pe respectarea regulilor și principiilor care țin de siguranța și integritatea lor.

Activități similare vor continua și în perioada următoare. Polițiștii locali sunt și vor fi prezenți zilnic, în perimetrul unităților de învățământ până la încheierea anului școlar, în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Citește și: 

Primăria Constanța a dat peste 300 de avertismente asociațiilor de proprietari și gospodăriilor individuale pentru necolectarea selectivă a gunoiului!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 344

Activități de educație rutieră în școlile din municipiul Constanța

08 Dec 2023 691

Premii pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 16 din Constanța la etapa națională a concursului educație rutieră Cupa DHS

25 Jun 2019 2837

„Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă”

26 May 2015 1723

Campania „Vacanţă în Siguranţă!”

13 Jun 2014 1474

Concursul „Educaţie rutieră! Educaţie pentru viaţă!“ la Casa de Cultură din Ovidiu

04 Jun 2014 1514

„Îndemânatic, da! Teribilist , nu!“ La Constanţa a avut loc concursul transnaţional de educaţie rutieră

23 May 2014 2014