Agresiune pe pârtia de ski din Toplița

La data de 24.01.2020, la ora 14:11, Poliţia Municipiului Topliţa a fost sesizată telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la o agresiune fizică petrecută la baza unei pârtii din localitate.
 
La faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă, formată din poliţist și jandarm, care au constatat că un turist de 21 de ani, din județul Mureș, aflat la schi pe pârtia respectivă, în urma unor neînțelegeri privind urcarea cu teleschiul, ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele de către unul dintre membrii personalului de serviciu.
 
În urma acestui eveniment, se pare că angajatul respectiv a luat legătura cu alți colegi, care s-au prezentat la baza pârtiei cu un vehicul de tip ATV șenilat, pentru a lămuri situația, iar la plecarea de la locul incidentului, ATV-ul, la bordul căruia se aflau două persoane, ar fi trecut cu șenila stânga față peste picioarele tânărului de 21 de ani, din municipiul Târgu Mureș.
 
La sosirea polițiștilor victima a afirmat că nu are nevoie de îngrijiri medicale și a refuzat să fie transportat ori să se prezinte spital, însă a acuzat că i-a fost ciobit un dinte, în urma loviturilor pe care le-ar fi primit de la doi bărbați din zonă, în vârstă de 43 și 50 de ani.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.