Alternativa Techirghiol, avizată de CNAIR


 
 
Drumul expres către sudul litoralului a intrat în etapa finală de evaluare.
 
Proiectul a fost avizat în structurile interne ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Anunțul a fost făcut de deputatul PNL, Marian Crușoveanu, membru al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților.
 
Această decizie confirmă că soluțiile tehnice prezentate în cadrul Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Alternativă Techirghiol integrează toate elementele esențiale pentru construcția unui drum la cel mai înalt standard de calitate, conform celor mai recente cerințe din domeniu.
 
Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Alternativa Techirghiol (inclusiv rețele de utilități)”, propus a fi realizat în județul Constanţa, mun/oraș/com. Constanța, Cumpăna, Agigea, Eforie, Techirghiol, Topraisar, Tuzla, 23 August, intravilan, extravilan a avut loc în 11 septembrie la Pavilionul Expozițional al grădinii Botanice Techirghiol, din strada Aleea Lacuri nr. 3, oraș Techirghiol, județul Constanța.

Dezbaterea publică cu privire la raportul de impact asupra mediului a trecut cu succes, fără observații.

La dezbaterea la care au participat reprezentanții Agenției de Mediu, ai CNAIR, ai autorităților locale, proiectanți și alte persoane interesate au fost prezentate soluțiile ce vor fi aplicate în vederea protejării mediului înconjurător.

Aceste soluții vizează atât perioada execuției lucrărilor, cât și cea de după ce acest drum expres va fi deschis pentru circulație, astfel încât efectele asupra florei și faunei din zonă să poată fi limitate.


După această dezbatere, proiectul își va urma cursul instituțional.
 

După analiza CNAIR, urmează o avizare interministerială și în final este necesară emiterea unei hotărârei de Guvern.
 
Varianta de Ocolire Techirghiol va avea profil de drum expres
 
Condiţiile de relief din zona traseului permit adoptarea unei viteze de proiectare de 100 - 120 km/h. În acest sens, CNAIR urmăreşte construcţia unei legături rutiere rapide între autostrada A2 şi sudul litoralului, astfel că Varianta de Ocolire Techirghiol va avea profil de drum expres. Drumul expres Varianta de Ocolire Techirghiol are rolul de a prelua traficul de pe autostrăzile A2, A4 şi de a-l dirija spre litoralul de sud al Mării Negre, respectiv Punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria. Traseul drumului va avea o lungime totală de 25,875 km. Acesta începe din intersecţia drumurilor naţionale DN 39 cu DN 39A, zona pasajului RO-RO, la intrarea în localitatea Eforie, şi se desfăşoară pe direcţia nord-sud, trece prin apropierea localităţilor Eforie, Techirghiol, Moviliţa, Biruinţa, Moşneni şi 23 August.

PRECIZĂRI:
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.