Amenzi de zeci de mii de lei şi dosare penale Comisarii de la Protecția Consumatorilor, în control în Eforie. Care sunt firmele cercetate

Amenzi de zeci de mii de lei şi dosare penale pentru evaziune fiscală în urma unui control efectuat ieri, în Eforie, de comisarii de la Protecţia Consumatorilor împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța. Aceștia au verificat mai multe restaurante și hoteluri din stațiune și au confiscat zeci de kilograme de alimente stricate, iar administratorul unui complex hotelier a ajuns în vizorul autorităţilor fiscale.
 
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au găsit în bucătăria unei vile de trei stele din Eforie Nord carne tocată expirată și mezeluri fără termen de valabilitate. Proprietarul s-a ales cu o amendă de 20.000 de lei și cu bucătăria închisă până la remedierea deficiențelor.
 
„Este o lipsă totală de respect faţă de consumator!”, a scris Marius Alexandru Dunca, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, pe pagina sa oficială de Facebook.
Polițiștii au constatat, la un complex hotelier din Eforie Sud, că administratorul acestuia nu a înregistrat în evidențele contabile sumele de bani încasate de la turiști în perioada 4 iunie - 13 august, cu o valoare de peste 70.000 de lei. Același complex comercial a subînchiriat diferite spații comerciale, încasând 21.500 de euro, sumă pe care nu a declarat-o la autoritățile fiscale. Bărbatul de 63 de ani este cercetat acum pentru evaziune.

În total, s-au dat amenzi de peste 40.000 de lei și au fost confiscate peste 200 de kilograme de carne. Menţionăm că, în urma acţiunii de la Eforie, sunt cercetate penal firmele SC Ozal SRL şi SC Ozalp SRL.

Cine sunt firmele cercetate

Ozal SRL este o firmă înființată în anul 1992, cu sediul în Tecuci, județul Galați. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului la 14 august 2015, firma a fost radiată în 7 aprilie 2006.
Ozalp SRL este o firmă înființată în anul 1993, cu sediul în Eforie Sud, județul Constanța, ce are ca principală activitate „restaurante”. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului în data de 14 august 2015, asociați și administratori în firmă sunt Sevki Gokhan Ozalp, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 10%, și Ejder Hagimurat, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 90%. Aceștia nu mai figurează în nicio altă firmă. Potrivit vrajitorul.eu, la finele anului 2013, firma a declarat o cifră de afaceri de 168.155 DE lei, un profit zero și zero salariați.

Sursa foto: Facebook Marius Alexandru Dunca
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța O femeie a reclamat la Protecția Consumatorului restaurantul La Scoica, după ce a mâncat acolo de 8 martie. Ce spune Nicu Lascu despre incident?

04 Apr 2024 18907

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 940

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 673

Justiție Constanța Eden Travel Partner SRL firmă din Constanța, solicită anularea unui proces verbal de contravenţie ANPC

16 Mar 2024 704

Constanța Restaurantul Voila de pe bulevardul Tomis, verificat de Protecția Consumatorului! Ce amendă a luat firma lui Adel Abi Khalil

28 Feb 2024 853

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 900

Horia Constantinescu, parte vătămată! Judecătoria Brașov, adresă către Parchetul Curții de Apel Constanţa în dosarul lui Sorin Susanu, șeful Protecției Consumatorului din Brașov

03 Nov 2023 1486

Recomandări pentru Black Friday. Iată ce trebuie să știm

03 Nov 2023 1012

ANPC În primele 3 trimestre ale anului 2023, Centrul European al Consumatorilor a recuperat pentru consumatori 225.000 de euro

26 Oct 2023 669

În Constanța, autoservire amendată pentru ciorbă preparată necorespunzător

04 Oct 2023 2568

ANPC Comisarii, în acțiune amplă la Dragonul Roșu! (VIDEO)

29 Sep 2023 1619

Amplă acțiune de control a comisarilor ANPC, în zona Năvodari. Ce nereguli au fost constatate (VIDEO)

13 Jun 2023 2176

Control amplu la Pavilionul Expozițional Constanța! Nereguli găsite de Protecția Consumatorilor (FOTO)

19 May 2023 2137

Protecția Consumatorului Constanța, în control la o firmă din Băneasa. Produse expirate și mizerie

03 Mar 2023 1613

FOTO+VIDEO Gândaci și muște la cunoscutul local La Șnitzel, din zona Gării Constanța. Restaurantul a fost închis

27 Jan 2023 3768