Amenzi pentru românii care pleacă în străinătate şi nu declară veniturile

Şi în acest an, românii care pleacă în străinătate pentru mai bine de 6 luni pentru a munci trebuie să îşi declare veniturile pentru a nu risca să se trezească cu amendă din partea autorităţilor din România. Un formular trebuie completat în prealabil şi depus un chestionar de rezidenţă fiscală înainte ca persoana să plece în străinătate pentru mai mult de 6 luni.
 
Amenzile au început să fie aplicate de anul trecut. Potrivit legii, toţi cei care pleacă din ţară pentru o perioadă mai lungă de 6 luni sau pentru o perioadă cumulată de 6 luni într-un an sunt obligaţi să depună la Fisc un chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale. Toate acestea sunt stipulate în Codul Fiscal, prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1.099 din 2016. Ordonanţa Guvernului nr. 30 pe 2017 stabileşte amenzile, care sunt cuprinse între 50 şi 100 de lei şi se aplică începând cu anul fiscal 2018.
 
Nu doar cei care muncesc sunt vizaţi de lege, ci şi studenţii. Astfel, orice persoană care cumulează peste 6 luni într-un an trebuie să anunţe înainte organele fiscale. Românii care lucrează în străinătate printr-o firmă cu sediul social în România sunt exceptaţi de la lege.
Înregistrarea documentului trebuie să fie făcută cu 30 de zile înainte de plecare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ANONIM

28 Jun, 2019 23:27

DRUM BUN EUROPEAN.

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 392

Acţionarii S.C.U.T. SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024

01 May 2024 377

Licitații publice SPIT Constanța cumpără servicii de mentenanță pentru echipamentele informatice!

01 May 2024 342

Firme Constanta Acţionarii Dobrogea Grup SA, convocați în adunare generală ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024

28 Apr 2024 456

Firme Constanța Acţionarii Brise Grains SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi se află și aprobarea situaţiilor financiare anuale

26 Apr 2024 479

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 670

Ședință CLM Excedent de peste 130 de milioane lei. Cum arată execuția bugetară a municipiului Constanța la 31martie 2024 (DOCUMENT)

22 Apr 2024 475

Firme Constanța Decirom SA. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor

22 Apr 2024 392

Ședință CLM Constanța Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Termocentrale Constanţa SRL pe anul 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 442

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 482

Un proiect ce vizează instituțiile publice, pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 486

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 385

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 589

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 566

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 914