Apele Române O nouă etapă din cadrul licitației publice pentru închirierea suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre

Foto: facebook/Apele RomâneAdministrația Națională „Apele Române” deschide etapa a III-a de participare la licitația publică privind închirierea suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023, respectiv 2024, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 8/9 martie 2023.

Potrivit Apelor Române, perioada de depunere a ofertelor se încheie în data de 11 iulie, la ora 12.00, fiind vizate sub-sectoare de plajă din Mamaia, Constanța, Venus, Saturn, Vama Veche, Mangalia.

Din cele 57 de sectoare scoase la licitație, pentru o parte dintre acestea nu a fost depusă nicio ofertă în etapele anterioare (fiind necesare cel puțin două oferte, conform legii) sau au avut oferte, dar nu au fost adjudecate până în prezent.  De asemenea, sunt sectoare de plajă scoase pentru prima dată la licitație, acestea din urmă reprezentând suprafețele de plajă pentru care Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a inițiat acțiuni civile în vederea eliberării de sarcini (construcții de beach-baruri).

,Anunțul de participare la licitația publică poate fi vizualizat integral și aici:
https://rowater.ro/licitatii/etapa-iii-anunt-de-participare-la-licitatia-publica-pentru-inchirierea-unor-bunuri-proprietate-publica-a-statului-aflate-in-administrarea-administratiei-nationale-apele-romane/

Autoritatea contractantă, respectiv Administrația Națională „Apele Române”, asigură accesul direct, nerestricționat și deplin, prin mijloace electronice, la conținutul documentației de atribuire pentru toate persoanele interesate.

După finalizarea procedurii, Administrația Națională „Apele Române” va pune în aplicare prevederile art.5, alin.1, rezultatele licitației urmând să fie publicate inclusiv pe site-ul instituției www.rowater.ro

Citește și: 

Administrația Națională „Apele Române” organizează licitație publică pentru mai multe sectoare/subsectoare de plajă

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.