„Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” - Campanie inițiată de Poliția Română

Foto: IPJ TulceaÎn perioada 19 iunie – 31 august 2023, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, a derulat, la nivel național, campania de conștientizare în rândul beneficiarilor minori și adulți cu privire la consecințele actelor de alertare abuzivă a autorităților, intitulată : „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!”

Potrivit Poliției Române, în cadrul acesteia au fost organizate activități preventive care au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării responsabile a numărului de urgență 112.

„Campania a vizat trei direcții de acțiune. Astfel, polițiștii au desfășurat acțiuni preventive directe în comunități, au fost diseminate mesaje preventive, în mediul online și în mass-media și au fost stabilite și dezvoltate colaborări cu celelalte structuri cu atribuții în sfera situațiilor de urgență.

Astfel, au fost organizate 597 de acțiuni preventive, dintre care 361 în mediul urban și 245 în mediul rural, cu peste 41.600 de beneficiari, dintre care 30.412 minori.

Activitățile de promovare a campaniei au avut loc în locuri publice (parcuri, mall-uri, tabere, locuri de petrecere a timpului liber), la care au participat și alte structuri ale Poliției Române (rutieră, investigații criminale, ordine publică, siguranță școlară), în vederea transmiterii mesajelor preventive.

De asemenea, pentru promovarea campaniei, polițiștii au participat la întâlniri cu grupurile țintă, în vederea transmiterii de informații destinate prevenirii actelor de alertare abuzivă a autorităților.

Totodată, materiale de promovare a campaniei au fost distribuite către partenerii care dețin și administrează panouri stradale sau din centrele comerciale, inclusiv către Metrorex, fiind astfel diseminat mesajul campaniei“ - au mai precizat reprezentanșii Poliției Române.


Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat și cu participarea altor instituții cu atribuții în sfera situațiilor de urgență.

„Reamintim că este foarte important să înțelegeți rolul și funcțiile numărului unic de urgență 112. Cunoașterea clară a modului în care funcționează acest serviciu este esențială, pentru a evita apelurile abuzive și pentru a nu pune în pericol viețile altor persoane.

Folosiți numărul de urgență doar în cazuri reale de urgență, cum ar fi accidente grave, incendii, infracțiuni sau situații medicale critice!

Educați copiii despre importanța utilizării corecte a numărului de urgență și despre consecințele apelurilor abuzive. Monitorizați utilizarea telefoanelor de către copii!



Purtați discuții alături de copii despre importanța numărului unic de urgență 112, astfel încât să cunoască și să conștientizeze când este necesar să efectueze un apel la numărul de urgență și când nu este potrivit. Încurajați o comunicare deschisă și responsabilă în acest sens“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.


Celor mici le spunem cel mai important lucru pe care trebuie să-l știe despre numărul unic de urgență 112: așa cum spune numele, acesta este destinat situațiilor reale de urgență, atunci când aveți nevoie de ajutor imediat!

„O urgență este o situație gravă sau periculoasă, pentru dumneavoastră sau pentru alte persoane, care necesită intervenție promptă. Incendii, accidente grave, infracțiuni sau situații medicale critice sunt câteva exemple.



Nu folosiți niciodată numărul 112 pentru glume sau jocuri! Apelurile abuzive pot împiedica oamenii care au nevoie de ajutor să primească asistența necesară. Mai mult, vă expuneți unor consecințe legale directe, precum sancțiuni contravenționale ori chiar cercetare penală.

Dacă nu sunteți siguri cu privire la urgența unei situații, întrebați un adult de încredere. Ei vă pot ajuta să decideți când este momentul să sunați la 112 și să înțelegeți mai bine cum să folosiți acest număr în mod responsabil

Implementarea campaniei „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” va continua în județele în care au fost înregistrate valori mari ale apelurilor false sau abuzive, până la sfârșitul anului 2023“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

Citește și: 

Poliția RomânăPoliţiştii români au pus în aplicare 16 mandate europene de arestare în ultima săptămână

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 789

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 717

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 311

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 563

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 978

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 727

UPDATE Incendiu în podul unei case din Pecineaga, județul Constanța. Un coș de fum a ars

14 Apr 2024 712

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1264

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 497

Accident rutier în Cernavodă, județul Constanța

11 Apr 2024 741

Biciclist rănit, în urma unui accident rutier în Constanța

10 Apr 2024 826

UPDATE Incendiu la un apartament în Constanța! (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 2928

Județul Tulcea Două cățelușe salvate de pompierii tulceni (FOTO)

10 Apr 2024 473

UPDATE Carambol între patru mașini în municipiul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 1586