ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

Sursa foto: Facebook/ ARBDD



 
  • La finalul lunii februarie, unul dintre cei 6 pelicani creți echipați cu emițător satelitar la finalul anului trecut a fost detectat că transmite date din același loc de câteva zile. Potrivit emițătorului, pelicanul creț se afla în vecinătatea insulei Ceaplace de pe lacul Sinoe, în sistemul lagunar, zonă frecventată de mai multe specii de păsări și în apropierea căreia se află o linie electrică periculoasă și problematică pentru înaripate, potrivit ARBDD.
 
O echipă formată din biologi de la Societatea Ornitologică Română (SOR) și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) s-a deplasat în teren pentru a vedea care este starea păsării și ce s-a întâmplat mai exact.
 

„Potrivit datelor transmise de emițător și a situației din teren, pelicanul creț a suferit o coliziune cu linia electrică din zonă, fapt care a dus la imposibilitatea acestuia de a mai zbura.
Pasărea, un juvenil de pelican creț de anul trecut, femelă, a fost echipat cu emițător satelitar la finalul lunii noiembrie a anului trecut de către o echipă mixtă a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), a Societății Ornitologice Române și a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În tot acest timp, potrivit datelor transmise de emițătorul satelitar, pelicanul creț s-a deplasat în zona lacurilor Razelm, Golovița și Sinoie, cu deplasări și pe lacul Babadag, iernând pe aceste mari lacuri unde s-a hrănit și a înnoptat.”, precizează reprezentanții administrației.

 
Pelicanul creț a fost transportat la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice al „Fundației Visul Luanei” din București, unde medicii veterinari au constatat că are fractură de aripă deschisă, inoperabilă. Practic pasărea nu mai avea nicio șansă să fie reabilitată și eliberată în natură. Din păcate, pelicanul creț nu a mai putut fi salvat, coliziunea fiindu-i fatală.
 

„Prezența liniilor electrice în proximitatea zonelor acvatice în care se adună un număr mare de specii de păsări reprezintă un risc suplimentar pentru acestea. Așadar, este nevoie de un efort comun interinstituțional între factorii implicați, printre care companiile de distribuție a energiei electrice, Apele Române, ARBDD, INCDDD, SOR și alte ONG-uri, pentru a reduce riscul de mortalitate cauzată de liniile electrice.
În acest sens, la ora actuală, proiectele LIFE în implementare Danube Free Sky și Pelican Way of LIFE au în vedere tocmai identificarea liniilor problematice pentru păsări și echiparea acestora cu dispozitive de semnalizare pentru a fi mai vizibile. Acțiunile se desfășoară în cadrul unui parteneriat între ARBDD, Rețele Electrice Dobrogea SA (PPC), INCDDD și respectiv Public Power Corporation (PPC) și SOR.”, mai arată sursa.

 
În cadrul Proiectului transnațional pentru protejarea păsărilor împotriva electrocutării și coliziunii cu liniile electrice de-a lungul Dunării - Danube Free Sky, Rețele Electrice Dobrogea SA, partenerul ARBDD, va izola 100 de stâlpi împotriva electrocutării pe rețeaua de medie tensiune, 30 de kilometri de marcaj anti-coliziune pe rețeaua de medie tensiune și 5 kilometri de marcaj anti-coliziune pe rețeaua de înaltă tensiune. Prin marcarea liniilor electrice și izolarea stâlpilor periculoși în arii de protecție specială și în zone de importanță avifaunistică, proiectul va preveni anual riscul de decese și răniri în urma electrocutării și coliziunii cu liniile electrice pentru mii de exemplare de păsări din speciile prioritare (și din multe alte categorii de specii).

 
 Citește și
Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria


 
 


 
 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea ARBDD, contract de peste 260.000 de lei cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 329

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 446

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 326

Au început pregătirile pentru noul sezon turistic în Delta Dunării (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 386

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 820

ARBDD Final de campanie de lansare a icrelor embrionate de șalău pe Lacul Razim – 2024

10 Apr 2024 414

ARBDD 1 aprilie - Ziua Internațională a Păsărilor (VIDEO)

01 Apr 2024 608

ARBDD. Ce trebuie să știe pescarii despre pescuitul scrumbiei

28 Mar 2024 859

ARBDD A demarat acțiunea anuală de lansare de icre embrionate de șalău! (VIDEO)

26 Mar 2024 543

Ora pământului 2024, celebrată și de ARBDD, în Tulcea

23 Mar 2024 629

Ziua Mondială a Apei, marcată la Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 708

ARBDD. De astăzi, șalăul și bibanul sunt în prohibiție!

20 Mar 2024 704

ARBDD Întâlnire cu fermierii din zona brațului Chilia privind desfășurarea activităților agricole și creșterea animalelor în Delta Dunării

15 Mar 2024 474

ARBDD „Studiul de evaluare a potențialului de utilizare durabilă a resurselor vegetale pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării în anii 2023-2026”

07 Mar 2024 560

ARBDD Cuiburi artificiale pentru dumbrăvence în Rezervația Biosferei Delta Dunării (FOTO)

28 Feb 2024 606