Atenție! Sediul Engie din Constanța va fi închis cu ocazia zilei de Sfânta Maria


 
  • Ziua de 8 septembrie este liberă pentru angajaţii companiei, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare.

Centrele de relaţii cu clienţii ale ENGIE Romania vor fi închise vineri, 8 septembrie, cu excepția punctului de vânzare ENGIE din Băneasa Shopping City din București, care va funcționa conform programului obișnuit al centrului comercial. De asemenea, serviciul de call-center național va fi indisponibil.

Amintim că sediul ENGIE din Constanța se află pe strada Vasile Pârvan, numărul 16 și va fi închis cu prilejul zilei de 8 septembrie. 

Ziua de 8 septembrie este liberă pentru angajaţii companiei, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare.

Informațiile privind situația facturilor emise, consumul, soldul înregistrat sau alte aspecte utile pot fi accesate direct în contul de client ENGIE, pe site-ul engie.ro sau prin intermediul aplicației mobile ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play.
 

„De asemenea, clienții pot transmite solicitări online prin intermediul formularului de contact, disponibil pe site-ul companiei.
 
Începând luni, 11 septembrie, centrele de relații cu clienții și serviciul de call-center revin la programul normal de funcţionare, disponibil pe engie.ro“, transmit reprezentanșii Engie România. 

Citește și:

Programul ENGIE Romania de Sf. Maria

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

EP Wind Project (ROM) Six SA deține o centrală eoliană în județul Constanța Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Ep Wind Project (Rom) Six de către Engie România

24 Apr 2024 384

Licitații Constanța CT Bus SA a cumpărat gaze naturale de la Engie România SA (DOCUMENT)

17 Feb 2024 780

Programul Engie Romania în data de 24 ianuarie

23 Jan 2024 6555

ENGIE anunță semnarea acordului pentru achiziția unui parc eolian. Parcul se află în Chirnogeni, județul Constanța

22 Jan 2024 1140

Programul ENGIE Romania de Sf. Maria

11 Aug 2023 1121

Programul centrelor de relații clienți ale ENGIE România în zilele de 1 și 5 iunie

30 May 2023 1516

ENGIE Romania va avea un nou CEO. Cine va ocupa funcția de conducere

22 May 2023 1125

Cât plătește CT BUS pentru achiziția de gaze naturale? (DOCUMENTE)

21 Feb 2023 1499

Învățământul profesional dual- prioritate pentru Liceul Tehnologic Tomis Constanța (GALERIE FOTO)

14 Oct 2022 1598

ENGIE recrutează 25 de elevi pentru a învăța meseria de instalator. Elevii primesc până la 1.050 de lei/lună

17 May 2022 2856

CT BUS a cumpărat gaze naturale. Cine va fi furnizorul (document)

26 Aug 2021 3274

Constanța Vizită francofonă, la Colegiul „Mircea cel Bătrân”

18 Jun 2021 4000

Universitatea „Ovidius” din Constanța dezvoltă proiecte de pregătire profesională. Parteneriat cu ENGIE România

16 Jun 2021 1695

Nu știi ce ofertă de energie electrică să alegi? Cu ENGIE Star, ai prima factură gratuit și preț fix la energia activă tot anul

27 Jan 2021 1909

ANPC Brașov Amendă pentru umflarea facturilor clienților

15 Dec 2020 1615