Au fost finalizate lucrările de pietruire a carosabilului de pe DJ 222N Tulcea-Chilia Veche (galerie foto)


  • Consiliul Județean Tulcea face un apel la utilizatorii de vehicule de transport marfă, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 259/2017, pentru modificarea și completarea OG nr. 43/1997, privind regimul drumurilor.
Conform angajamentelor asumate cu privire la informarea cetățenilor, Consiliul Județean Tulcea anunță că lucrările de întreținere (pietruire) a carosabilului de pe drumul județean DJ 222N Tulcea-Chilia Veche au fost finalizate pe toată lungimea de 42 kilometri, de la la Chilia Veche spre Tulcea.

Amintim faptul că Executivul Consiliului Județean a alocat sumele necesare pentru această investiție, respectiv pentru lucrările de întreținere, care vor permite desfășurarea în condiții optime a traficului auto pe tronsonul de drum amintit.

În momentul de față, din toate programele de finanțare externă, nu există o sursă dedicată reabilitării și modernizării (în sensul asfaltării) acestui obiectiv, Executivul Consiliului Județean căutând soluții pentru ca această investiție să se realizeze fie din bugetul propriul al județului Tulcea, fie prin împrumuturi.

Consiliul Județean Tulcea face un apel la utilizatorii de vehicule de transport marfă, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 259/2017, pentru modificarea și completarea OG nr. 43/1997, privind regimul drumurilor.

În acest sens, este necesară respectarea maselor maxime admise, totale și pe axe, cât și a dimensiunilor maxime admise pentru vehicule, astfel încât să fie asigurată conservarea, pe o mai lungă durată de timp, a calității suprafeței căii de rulare proaspăt reabilitată.

Facem un apel, civic, către toți reprezentanții administrației publice locale, cât și ai altor instituții ale statului, să sesizeze orice încălcări ale prevederilor legale, atât Consiliului Județean Tulcea, cât și celorlalte instituții abilitate să constate și să sancționeze aceste fapte, transmite Consiliul Județean Tulcea 

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Județean Tulcea 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marcel Ciolacu, în vizită la Episcopia Ortodoxă din Tulcea (FOTO)

03 May 2024 346

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 276

Tradiții de Paște Pentru locuitorii județului Tulcea peștele este nelipsit de pe masă

03 May 2024 274

„Accesul interzis în zona liberă fără permis”, expoziție de fotografie la Casa Avramide din Tulcea

03 May 2024 325

„Eva Nostra“ se reîntoarce pe scena Teatrului „Jean Bart“ Tulcea

01 May 2024 401

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 334

Măsurile ISU Delta Tulcea în contextul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

30 Apr 2024 433

Jandarmii din Tulcea, în dispozitiv, în seara de Înviere și în minivacanța de 1 Mai

30 Apr 2024 584

Engolpionul din aur din colecția Muzeului Național de Istorie a României - o dovadă a prezenţei artei bizantine pe teritoriul ţării noastre

30 Apr 2024 524

Licitații Tulcea Euroest Plus Imobiliare SRL și Troia Premium Construct SRL, contract de peste jumătate de milion de euro pentru reabilitarea unui bloc din Tulcea (DOCUMENT)

30 Apr 2024 375

Ambasadorul Elveției în România, prezent la Tulcea. Ce s-a discutat

30 Apr 2024 374

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 519

Modificări în conducerea unei firme de eoliene din Tulcea, din care face parte și constănțeanul Donchi Pufleni

29 Apr 2024 498

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 451

Licitații Tulcea Muntenia Invest SRL asfaltează străzile din Agighiol, comuna Valea Nucarilor, cu peste 2,29 milioane de euro (DOCUMENT)

29 Apr 2024 326