Banca Mondială, parteneriat de succes cu Primăria Constanța


În cadrul întâlnirii pe care primarul Decebal Făgădău a avut-o la București cu echipa Băncii Mondiale, doamna Tatiana Proskuryakova, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria a vorbit despre legătura puternică ce s-a creat între Constanța și prestigioasa instituţie financiară internaţională:

„Am avut această întâlnire pentru a discuta despre parteneriatul nostru cu orașul dumneavoastră. S-a creat o legătură puternică între Banca Mondială și Constanța. Pentru noi prioritară este îmbunătățirea calității vieții tuturor celor cu care lucrăm. Să întâlnim un primar cu o asemenea viziune, așa cum este primarul orașului Constanța, este o ocazie fantastică pentru a discuta despre viitorul acestei țări și modul în care putem contribui la dezvoltarea comunității. Acordul de asistență tehnică decurge foarte bine, avem încredere unii în ceilalți. Banca Mondială a învățat multe de la echipa Primăriei Constanța și sperăm că experții noștri au adus un plus acestei echipe prin experiența lor. Grație acestui parteneriat de succes cu orașul Constanța, primul de acest fel, am reușit să încheiem acorduri similare și în alte orașe din România”.


La întâlnire a participat și Steven Schonberger, Directorul Regional pentru Dezvoltare Durabilă în Europa și Asia Centrală, economist de carieră ce a lucrat în sectoarele publice, private și ale societății civile pe probleme de dezvoltare agricolă, gestionarea resurselor de apă, industrie, servicii rurale și de microfinanțare.


“În mod normal Banca Mondială lucrează cu guvernele. Ceea ce am observat însă în țări ca România este că există orașe conduse de primari foarte dinamici care își doresc să găsească rapid soluții pentru dezvoltarea comunităților, așa cum este cazul Constanței. Primarul Făgădău și echipa sa cunosc foarte bine avantajele pe care le conferă poziția privilegiată a acestui oraș și își doresc să valorifice cât mai bine potențialul extraordinar al acestuia. Ne bucurăm că și Banca Mondială contribuie cu experiența, instrumentele de planificare și soluțiile propuse astfel încât cetățenii să devină participanți activi la dezvoltarea orașului lor. Peste tot în lume, oamenii au idei ce pot fi transpuse în realitate și sunt multe exemple unde cetățenii, alături de primar și autorități, lucrează împreună în beneficiul orașului. România este binecuvântată cu oameni talentați, profesioniști, atât în sectorul public, cât și în cel privat”, a declarat domnul Steven Schonberger.


Reamintim faptul că primarul Decebal Făgădău a semnat, în 2017, un acord de asistență tehnică pe o perioadă de trei ani, Constanța devenind astfel primul oraș din lume care lucrează direct cu Banca Mondială. Obiectivul acestui parteneriat este acela de a transforma orașul într-o destinaţie mai atractivă, mai competitivă şi mai smart pentru investitori şi pentru locuitori.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 580

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 536

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 428

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 327

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 291

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 520

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 580

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 419

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 603

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 502

Rezultatul licitației publicat în MO Primăria Constanța a vândut un teren din zona Campus (DOCUMENT)

03 May 2024 809

Licitații publice Cine va păzi obiectivele Primăriei Constanța (DOCUMENT)

03 May 2024 547

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 1019

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 476

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 394