Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

  • Bancnota de 20 lei urmează a fi lansată până la finalul anului 2021. 
Corina Crețu, europarlamentar şi fost comisar european a anunțat pe pagina de Facebook că în această toamnă va fi lansată prima bacnotă cu portretul unei femei reprezentantive pentru istoria țării. Aceasta va avea valoarea nominală de 20 lei și a fost deja anunțată de BNR în urmă cu doi ani. 

Am aflat cu bucurie faptul că în această toamnă - să sperăm, după multe amânări - Banca Națională a României va lansa prima bancnotă cu portretul unei femei reprezentative pentru istoria țării.

Acest succes se leagă de numele Janinei Nectara, care, cu eforturi și multă perseverență, a inițiat și susținut campania „Femei pe bancnote" - grație căreia Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei celebrând-o pe Ecaterina Teodoroiu.

Cu această ocazie, România va marca un moment important în încurajarea afirmării femeilor și în recunoașterea contribuției substanțiale pe care au avut-o în diferite momente ale istoriei.

Am felicitat-o pe Janina Nectara pentru activitatea sa și sper ca exemplul ei, precum și al altor persoane asemenea ei, să constituie modele de bune practici la nivel european, scrie Corina Crețu pe pagina de Facebook.


În data de 30 iulie 2019, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis lansarea în circulație a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Bancnota urma să aibă valoarea nominală de 20 de lei.

Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BNR va lansa replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de BNR în 1881

29 Nov 2021 2121

BNR De ce a fost aleasă Ecaterina Teodoroiu pentru bancnota de 20 de lei

26 Nov 2021 1739

Banca Națională a României va lansa în circulație bancnota de 20 de lei. Cum va arăta

25 Nov 2021 2149

Banca Națională a României a anunțat când se va pune în circulație bancnota de 20 de lei

31 Jul 2019 4095