Bărbat din Constanța reținut pentru furt. Iată ce a furat acesta

Foto cu rol ilustrativ
  • La data de 30 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 24 de ani.
 
La data de 30 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 24 de ani, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de furt, furt în formă continuată, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată.
 
Astfel, la data de 5 septembrie 2023, acesta ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe strada Miorița, 400 de euro, aproximativ 300 de dolari, 2.500 de lei, precum și un portofel ce conținea acte de identitate și mai multe carduri bancare aparținând persoanei vătămate.
 
La data de 31 octombrie 2023, bărbatul ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe strada Nicolae Iorga, un portofel ce conținea documente personale și un card bancar aparținând persoanei vătămate.
 
Ulterior, prin intermediul acestuia, ar fi efectuat cinci operațiuni de plată, în valoare de aproximativ 240 de lei.
 
La data de 1 noiembrie 2023, ar fi sustras, dintr-un autoturism parcat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, 10.000 de lei și documentele vehiculului.
 
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
La data de 1 decembrie 2023, acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă, a încheiat sursa citată. 



Citește și:
IPJ Constanța: „La mulți ani de Ziua Națională a României!”. Iată cum au defilat polițiștii în această zi de sărbătoare (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 113

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 168

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 162

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 187

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 235

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 335

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 413

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 310

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 547

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 571

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 577

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 546

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 486

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 652

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 717