Bilanțul jandarmilor tulceni, în primele nouă luni ale anului




Sursa foto: IJJ Tulcea


 
  • În perioada de referință, structurile specializate din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au executat 109 misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice și 201 acțiuni în cooperare/colaborare cu alte structuri 

În primele luni ale acestui an, structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au fost implicate în executarea misiunilor de ordine publică din competență, iar creșterea gradului de siguranță a cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat este principalul obiectiv al Jandarmeriei Tulcea.

În perioada de referință, structurile specializate din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au executat 109 misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice și 201 acțiuni în cooperare/colaborare cu alte structure, potrivit jandarmilor tulceni.

„În perioada supusă analizei, au fost constituite 1570 patrule mixte pe timpul misiunilor executate în sistem integrat cu Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și 1036 patrule de jandarmerie, fiind constatate 734 de sancțiuni contravenționale dintre care 130 de avertismente, în valoare totală de 287250 lei”, transmite jandarmeria, într-un comunicat.


Pe timpul misiunilor specifice, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea a constatat un număr de 63 de infracțiuni, fiind identificați  80 de autori și a acordat sprijin la constatarea a 164 de infracțiuni, fiind identificați  199 de autori pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
 
Prevenirea și combaterea traficului de droguri și persoane
Pe această linie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a acționat în permanență cu efectivele din dispozitivele curente, ocazie cu care au fost întocmite șase acte de sezisare a organelor de urmărire penală pe numele a zece persoane sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 16, alin. (1) din Legea 194/2011.

„Direcția de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri a fost abordată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea și cu ocazia adunărilor publice cu public numeros, fiind, astfel efectuate instructaje cu personalul societăților de pază angrenat în asigurarea măsurilor de ordine publică”, mai adaugă sursa citată.

 
Intensificarea luptei împotriva criminalității organizate și eficientizarea acțiunilor combativ – preventive în domeniile de competență
Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea a acționat pentru sprijinirea structurilor județene cu responsabilități în acest domeniu.


„Astfel, unitatea noastră a participat la 10 acțiuni cu întrebuințarea a 50 de jandarmi ce au vizat sprijinirea organelor judiciare în efectuarea de acte procedurale (percheziții domiciliare)”, a precizat  Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea.
 

Asigurarea climatului de siguranță în instituțiile de învățământ și pe drumurile publice
În conformitate cu Planul județean comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar și detaliilor stabilite împreună cu structurile IPJ Tulcea, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea îi sunt repartizate 8  unităţi de învăţământ.

 

„În cadrul acestui domeniu de acțiune, s-au constituit 199 de patrule de ordine publică cu întrebuințarea a 824 jandarmi. Cu ocazia executării activităților de patrulare în zona instituțiilor de învățământ, efectivele de jandarmi au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoarea de 1200 lei și au întocmit 2 acte de sesizare pentru săvârșirea unor infracțiuni”, se mai transmite în comunicat.


Faptele antisociale în cauză au fost constatate atât în incinta instituțiilor de învățământ cât și în zonele adiacente acestora.

„Pentru prevenirea faptelor antisociale, personalul inspectoratului a organizat și desfășurat 15 activități de intervenție preventivă la care au participat 291 elevi, acestea având drept scop creșterea nivelului de conștientizare a elevilor cu privire la consecințele săvârșirii unor fapte antisociale și a absenteismului școlar, precum și pentru informarea acestora cu privire la drepturile și obligațiile avute pe timpul participării la diverse adunări publice”, punctează IJJ Tulcea.


Problematica migrației ilegale
În acest domeniu, acțiunile jandarmilor s-au concretizat în sprijinul operativ acordat Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Tulcea pentru executarea a 4 acțiuni în cooperare cu 12 jandarmi ce au vizat verificarea respectării prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Cu ocazia executării acțiunilor au fost depistate mai multe cazuri de ședere ilegală, sens în care lucrătorii Serviciului pentru Imigrării Tulcea au dispus măsurile legale din competență, încheie sursa menționată

Citește și
Ofițerii din cadrul Cursului Superior Internațional, în vizită la Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea De Sărbătoarea Floriilor, jandarmii vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor

26 Apr 2024 339

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 383

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 394

Jandarmul tulcean, Sorin Andrici, aur, argint și personal best record la Festivalul Internațional de Ultramaraton Venice-Italia

15 Apr 2024 415

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 433

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 522

IJJ Tulcea Ai auzit de noua aplicație eDAC? Iată ce reprezintă și cum va fi folosită de jandarmi

05 Apr 2024 552

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Tulcea (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 686

Jandarmii din Tulcea, solicitați în acest sfârșit de săptămână. Intervențiile acestora

25 Mar 2024 424

La Tulcea A umplut coșul de cumpărături cu produse de pe raft și a vrut să plece fără să achite

22 Mar 2024 456

Misiunile jandarmilor din Tulcea, la sfârșit de săptămână

11 Mar 2024 435

Angajații MAI au oferit surprize doamnelor de 8 Martie la Tulcea (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 470

Tulcea Bărbat din judeţul Constanţa cercetat după ce a huiduit în timpul ceremonialului organizat de Ziua Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 690

Jandarmeria Tulcea asigură măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

23 Jan 2024 636

Scandal între vecini la Tulcea din cauza unui loc de parcare. Jandarmii, chemați în ajutor

15 Jan 2024 793