„Blocada” în județul Constanța s-a lăsat cu sancțiuni de peste 94.000 de lei. Ce nereguli în trafic au fost depistate


Sursa foto: IPJ Constanța


 
  • În perioada 19-20 ianuarie a.c., peste 300 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, în județul Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise, potrivit IPJ Constanța.
 
La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică și rutiere.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.
 
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 94.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării patru permise de conducere și au fost retrase opt certificate de înmatriculare, conform sursei.
 
Totodată, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 

„Astfel, la data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 17.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus o motocicletă pe strada Rândunelelor, din orașul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice.”, transmit polițiștii.

 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și stabilirii alcoolemiei în sânge, adaugă oamenii legii.

De asemenea, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Postul de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Morii, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
 

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală, mai menționează IPJ Constanța.
 

„Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane”, spun polițiștii constănțeni.
 

 
 
 Citește și
Antrenament al polițiștilor debutanți cu suport SUA
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 109

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 163

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 193

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 256

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 401

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 298

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 547

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 562

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 569

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 541

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 478

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 649

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 708

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 413

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 589