Blocul ilegalităţilor de pe George EnescuProfilul clientului Imperial Grup - şi cu proces, şi cu banii luaţi (document)

musu_-_bloc___.jpgÎn septembrie 2008, autorizaţia de construire a SC Imperial Grup a fost anulată, fapt unic în administraţia Mazăre

Pe strada George Enescu nr. 50 se află o clădire cu o istorie sumbră.

Clădit pe ilegalităţi, imobilul SC Imperial Grup SRL este scos acum, la mai bine de doi ani de la începerea construcţiei, la vânzare. Aşa că, cine vrea să-şi ia un apartament în "buricul târgului", cu vedere la bulevardul Mamaia, poate apela cu... încredere la SC Imperial Grup. Numai că, în acelaşi timp, doritorii ar mai trebui să deschidă bine ochii, pentru că în cartea funciară a imobilului este înregistrat un litigiu, fapt ce i-ar face, în eventualitatea perfectării tranzacţiei, să devină proprietarii unui apartament aflat în litigiu. Sesizăm acest fapt în special din cauza altor scrieri ale colegilor din presă care semnalau cazuri asemănătoare, de imobile sau terenuri aflate în litigiu, iar acestea nu erau înregistrate în cartea funciară. Cu alte cuvinte, cumpărau un măr găunos la preţul unuia bun şi frumos. Cam aşa ar putea păţi şi clienţii celor de la Imperial Grup în eventualitatea în care nu sunt atenţi la toate documentele. Aşa cum ZIUA de Constanţa a mai sesizat în nenumărate rânduri, pe strada George Enescu, la numărul 50, s-a ridicat o clădire păzită parcă de forţe... cereşti. Toate ilegalităţile pe care societatea Imperial Grup, patronată de Costea Muşu, beneficiarul lucrării, le-au făcut au fost trecute cu vederea şi date uitării. Nu s-a luat nicio măsură în afară de faptul că, la un moment dat, în luna septembrie 2008, li s-a retras autorizaţia de construire. În fapt, autorizaţia a fost anulată, fapt singular în istoria administraţiei Mazăre. De-a lungul timpului am prezentat cum Imperial Grup a obţinut autorizaţia de construire fără a avea un certificat de descărcare de sarcini arheologice din partea Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional sau un aviz din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii. Autorizaţia a fost anulată prin dispoziţia de primar 4658 din 6 august 2008, pentru nerespectarea Certificatului de Urbanism. Însă, ce nu se cunoaşte şi constituie o ilegalitate este că autorizaţia nu poate fi anulată de emitent, ci de instanţă.

Cuvintele magice: "cesiune de drepturi litigioase"

Trebuie menţionat faptul că, o bună perioadă de timp, Muşu a lucrat fără autorizaţie de construire, fapt recunoscut şi de Direcţia Corp Control din cadrul Primăriei Constanţa, care a spus că, "în urma unui control din data de 17.07.2008, s-a constatat că lucrările de construire executate la imobilul din Constanţa, str. George Enescu nr. 50 (...) au fost executate fără a deţine autorizaţia de construire necesară (...)". Aşadar, istoria clădirii de pe strada George Enescu nr. 50 este presărată cu fărădelegi. De fiecare dată, Muşu a găsit un aliat puternic în Primăria condusă de Radu Mazăre, ai cărei angajaţi încropesc parcă divinitatea care-l iubeşte pe patronul de la Imperial Grup, acolo sus. Fundaţia blocului lui Costea Muşu este sub nivelul celorlalte fundaţii ale caselor din vecinătate, caz în care soluţia arhitectului ar fi trebuit să fie retragerea cu 1,90 m şi construirea unei incinte de piloţi. Orice inginer constructor specializat în structuri de rezistenţă ar fi impus această modalitate de rezolvare a problemei. De altfel, se pare că arhitectul cu care Muşu a început proiectul s-a retras din afacere tocmai din cauza acestui aspect. Costurile fiind mari, iar procedura de durată, Costea Muşu a preferat să treacă peste normalitate şi peste lege numai pentru a-şi face pe plac. Aşa că arhitectul a părăsit corabia patronului de la Imperial Grup, care şi-a continuat în voie ilegalităţile. Iar lista neregulilor poate continua. Din aceste nenumărate motive, vecinii au acţionat Imperial Grup în instanţă, rezultând dosarul civil 11696/118/2008, având ca obiect "anulare act administrativ", pârâţi fiind primarul municipiului Constanţa şi Imperial Grup SRL. Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Stere Sponte, spune că în astfel de cazuri, tranzacţia se poate face, însă cumpărătorul se alege cu imobilul şi cu procesul. Odată cu schimbarea proprietarului trebuie să se facă şi un contract de cesiune de drepturi litigioase, pentru că vânzătorul îşi va pierde calitatea procesuală. Aşadar, şi cu proces, şi cu banii luaţi - acesta este profilul clientului Imperial Grup SRL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mina

11 Nov, 2010 21:13

felicitari pentru articolul despre musu,niste jigodii care incearca sa cumpere orice si pe oricine, ma mir ca nu a ajuns si pe la voi sa va dea bani ca sa scrieti ce tari sunt ei.Sunt bagati in multe si daca ar exista dreptate in tara asta ar trebui intrebati cum au obtinut averea pe care o detin, raspunsul este simplu trafic cu berbeci, alcool etc.Mai cercetati..

Articole asemanatoare

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 950

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 620

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 936

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 530

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2680

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 467

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 683

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 792

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 550

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 558

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 560

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7235

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1233

Fotoreportaj Se lucrează în zona Dacia, în municipiul Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1085

Oficial de la Primăria Constanța! În ce stadiu sunt lucrările de modernizare a marilor bulevarde din municipiu

11 Jan 2024 812