Boc şi Boagiu au inaugurat tronsonul de autostradă Medgidia-Constanţa (galerie foto)

04-autostrada.jpgTuriştii au un motiv de bucurie: de ieri, pot ajunge mult mai repede la mare, evitând aglomeraţia, economisind timp şi bani. Premierul Emil Boc care a inaugurat, ieri, o porţiune de 21 de kilometri din tronsonul Medgidia - Constanţa al autostrăzii A2, a apreciat eforturile Ministerului Transporturilor, care a reuşit să termine lucrarea cu două zile mai devreme faţă de termenul stabilit. Premierul a afirmat, de asemenea, că, în patru ani, Guvernul Tăriceanu a inaugurat cinci kilometri de autostradă. La rândul său, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a spus că finalizarea acestui tronson de autostradă este dovada că, deşi eşti nevoit să iei măsuri dure, poţi face ordine în sistem.

DSCN1086.jpgSectorul Basarabi-Constanţa face parte din tronsonul Medgidia-Constanţa, unde lucrează companiile Astaldi şi Max Boegl, pentru 211 milioane de euro asiguraţi de Banca Europeană pentru Investiţii şi bugetul de stat. Autostrada Soarelui este realizată pe tronsonul Bucureşti-Cernavodă. Lucrările pentru finalizarea autostrăzii au fost împărţite în două sectoare, respectiv Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa. Contractul pentru segmentul Cernavodă-Medgidia a fost atribuit companiei franceze Colas, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul în luna aprilie. Principalul motivul al rezilierii contractului a fost o solicitare a companiei Colas, prin care cerea suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro, întrucât traseul autostrăzii a fost schimbat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 143

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 851

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1459

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 382

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 429

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1858

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 671

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1046

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 976

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 657

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 819

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 691

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 952

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1570

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 842