Bunurile debitorului Trident Forwarding Agency SRL, scoase la mezat de Fisc

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, prin Serviciul Executare Silită Persoane Juridice, vinde, pe data de 12 martie, ora 13.00, bunurile care aparţin societăţii debitoare Trident Forwarding Agency SRL. Evenimentul va avea loc la sediul Fiscului din bulevardul Tomis 312A.
 
Participanţii la această licitaţie vor putea achiziţiona un teren de 1.000 mp, situat în Constanţa, aleea Murelor, lot 1 A. Preţul de evaluare al imobilului a fost diminuat cu 20%, dat fiind faptul că pentru acest bun se organizează cea de-a doua licitaţie, ajungând la 531.262,5 lei, exclusiv TVA. Cei interesaţi sunt invitaţi să prezinte până la termenul de vânzare dovada plăţii taxei de participare, ce reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei.

Ce spune Registrul Comerţului

Trident Forwarding Agency SRL a fost înregistrată în anul 2005 şi are sediul social în localitatea Murfatlar, strada Ciocârliei. Firma, care se ocupă de „activităţi ale altor agenţii de transport“, are un capital social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii este Fănel Vasile, născut în1970, în Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.