Calendar-Ortodox 27 decembrie Pomenirea Sfântului Apostol, mucenic şi arhidiacon Ştefan

 În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: "Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit". Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.

Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: "L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii" şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul.
 
Cuviosul Părintele nostru Teodor Mărturisitorul împreună cu Teofan, fratele lui, a trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele şi sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuţi fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte şi au fost trimişi în surghiun. În surghiun marele luptător Teodor a plecat la Domnul. Se spune că un bătrân mare era de faţă la plecarea lui către Domnul şi că a auzit atunci cântări de îngeri (aşa cinstea Dumnezeu pe slujitorul Său) şi că el era unul din cei ce cântau.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului.

Cuviosul Părintele nostru Teodor, născut şi crescut în Constantinopol, a trăit pe vremea preabinecredinciosului împărat Constantin Pogonatul. Pentru evlavia lui cea mare a ajuns preot al bisericii celei mari, apoi sincel şi schevofilax. La moartea patriarhului Constantinopolului, silit de tot senatul şi de însuşi împăratul, dar mai bine spus de Sfântul Sinod, i s-a încredinţat păstorirea Bisericii. Ocârmuind bine Biserica doi ani şi trei luni, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca Triglinu, cel din Muntenia, care cu pace s-a săvârşit.
 
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproximativ 515.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ştefan. Cel mai întâlnit prenume

27 Dec 2023 589

Tradiţii și superstiții de Sfântul Ștefan. Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine

27 Dec 2023 931

Calendar ortodox Ce sărbătorim astăzi, vineri 22 decembrie

22 Dec 2023 1057

Imobiliare Constanța Se modifică proiectul Bisericii Sfântul Ștefan din Parcul de la Gară (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 1440

Calendar ortodox 10 august 2023 Cine sunt cei care îşi serbează onomastica în această zi

10 Aug 2023 1603

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Ștefan

27 Dec 2022 1433

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ştefan

26 Dec 2022 1152

Calendar ortodox 10 august. Sfântul Laurențiu este sărbătorit în această zi

10 Aug 2022 1315

Un ordin călugăresc din Oradea își caută dreptatea în instanță, la Constanța!

17 Mar 2022 1602

Calendar ortodox 15 ianuarie- Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel

15 Jan 2022 1569

Calendar ortodox Pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi. Câți români își sărbătoresc ziua onomastică

27 Dec 2021 1495

Monseniorul Ieronim Iacob, la ceas aniversar. A devenit monsenior al Bazilicii Sfântul Anton în 2011

26 Oct 2021 2680

Lucrările la Parohia Sfântul Ștefan, din parcul de la Gară, modificate. Primăria Constanța a emis un act de urbanism

11 Aug 2021 1574

Astăzi, de Sfântul Dimitrie, monseniorul Ieronim Iacob aniversează 59 de ani

26 Oct 2020 4020

Arhiepiscopia Tomisului Maslu pentru copii și batrâni. Conferință și lansare de carte

10 Mar 2020 3500