Calendar-Ortodox 28 martie - pomenirea preacuviosului Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului

Calendar creștin-ortodox, 28 martie 2022. În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul Mănăstirii Palechitului.

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni. 

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos. Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane. 

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ştefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni, care pentru dreapta credinţă în surghiun s-a săvârşit.

Sf. Ştefan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Triglia a pătimit în timpul împăratului urâtor de icoane Leo Armeanul (813-820).

Sfântul şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu încă de când era copil şi a fost tuns călugăr la o vârstă fragedă, devenind, mai târziu, conducătorul mănăstirii Triglia de lângă Constantinopol.

Când prigoana împotriva sfintelor icoanelor a reînceput, sfântul egumen a fost chemat la interogatoriu, încercând să-l forţeze să semneze un act prin care ar renunţa la cinstirea sfintelor icoane. Sf. Ştefan era foarte hotărât să nu trădeze Ortodoxia, acuzându-l cu curaj pe împărat de necredinţă. Sfântul a fost supus unor torturi inimaginabile după care l-au închis în închisoare în anul 815. Slăbit şi bolnav, Sfântul Ştefan Mărturisitorul a murit după scurt timp în închisoare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Irodion, unul dintre cei şaptezeci de ucenici.


Acest sfânt a fost unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Domnului şi urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creştine. Învăţând pe mulţi şi întorcându-i Domnului, a fost aşezat episcop al Noilor Patre. El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor şi închinătorii la idoli şi a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alţii îi loveau cu pietre gura şi alţii îl loveau în cap. În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile şi astfel s-a săvârşit din viaţă, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar-Ortdoox 18 mai - Ce sfinți sunt pomeniți astăzi? Mai mulți români poartă numele unuia dintre aceștia

18 May 2024 323

Calendar ortodox 17 mai 2024. Ce sfinți sunt celebrați astăzi?

17 May 2024 723

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi, 16 mai 2024

16 May 2024 627

Calendar ortodox, 15 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

15 May 2024 1378

Calendar ortodox 14 mai 2024. Un mare sfânt este celebrat astăzi

14 May 2024 1720

Calendar-Ortodox 13 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

13 May 2024 977

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

12 May 2024 2772

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

11 May 2024 2162

Calendar Ortodox 10 mai - Pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul

10 May 2024 445

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

09 May 2024 1860

Calendar ortodox, 8 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

08 May 2024 2431

Calendar-Ortodox 7 mai 2024 - Ce sărbătoare este astăzi

07 May 2024 5790

Calendar ortodox, 6 mai 2024 A doua zi de Paști. Ce semnificație are această zi?

06 May 2024 1661

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

05 May 2024 573

Calendar-Ortodox 4 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

04 May 2024 878