Calendar ortodox 5 octombrie - pomenirea Sfintei Muceniţe Haritina

În această lună, în ziua a cincea, sărbătorim pomenirea Sfintei Muceniţe Haritina.

Aceasta a fost pe vremea împăratului Diocleţian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care aflând comitul că este creştina, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci este creştina şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: "Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotita jertfă bine-primită lui Dumnezeu". Deci zicând şi el: "Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat", o trimise la comitul, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatra grea şi au aruncat-o în mare şi ieşind vie s-a arătat iarăşi comitului şi mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.

Tot în această zi, se sărbătoresc Sfânta Muceniţă Metodia din Kimolo și Sfânta Muceniţă Mamelhta.

Aceasta a fost din Persida, preoteasă a capiştei Artemidei, având şi sora creştina şi văzu în vis îngerul lui Dumnezeu unde-i arăta tainele creştinilor şi sculându-se cu frică povesti surorii sale. Şi ea o duse la episcop şi botezându-se i se făcu singură soră-sa naşă de a o primi din botez. Pentru care pornindu-se elinii asupră-i cu mânie, o uciseră cu pietre, fiind încă îmbrăcată cu hainele sfântului Botez şi o aruncară într-o groapa adâncă din care abia au putut-o creştinii să o scoată. Iar episcopul, mergând la împăratul Perşilor, a luat stăpânire să strice capiştea Artemidei şi să zidească o biserică în care au pus cinstitele moaşte ale sfintei Muceniţe Mamelhta.

Tot în această zi se sărbătorește vedenia lui Cosma Monahul, înfricoşătoare şi folositoare.

Articol preluat de pe calendar-ortodox.ro
Sursa foto: calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox, 6 mai 2024 A doua zi de Paști. Ce semnificație are această zi?

06 May 2024 774

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

05 May 2024 460

Calendar-Ortodox 4 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

04 May 2024 704

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

03 May 2024 1033

Sfânta și Marea Joi Ce sărbătoare este pe 2 mai 2024 în calendarul ortodox?

02 May 2024 1634

Calendar Ortodox 1 mai 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți în prima zi din luna mai

01 May 2024 746

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox?

30 Apr 2024 1155

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 5009

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

27 Apr 2024 4918

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 514

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

26 Apr 2024 1512

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 869

Calendar ortodox. Ce sfinți sunt celebrați la data de 24 aprilie?

24 Apr 2024 531

Calendar Ortodox! 23 aprilie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși! Ce sfânt este sărbătorit astăzi

23 Apr 2024 2692

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1792