Calendar Ortodox. Ce sfinți sărbătorim pe 19 octombrie 2023

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Ioil.

Acesta se tâlcuieşte dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu. El era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; şi proorocind despre foametea şi încetarea jertfelor legii şi despre patima dreptului prooroc, prin care s-a înnoit spre mântuire tot pământul, a murit şi s-a îngropat în pământul lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar (Var) şi a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte dascăli, precum şi a fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan.

Acesta a fost în zilele împăratului Maximian (către 304), în Egipt, de neam mare şi luminat şi drept măritor. Deci fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme le-a purtat de grijă Sfântul Uar, în toate zilele. Şi săvârşindu-se unul dintre acei şapte, a trecut sfântul în locul aceluia; şi mergând la guvernator cu ceilalţi dimpreună, a fost bătut cu toiege, şi i-au strujit coastele mult şi într-aceste chinuri cinci ceasuri aflându-se cu răbdare, pe lemn fiind pironit, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, şase Cuvioşi Mucenici din pustie, care dimpreună cu Sfântul Uar s-au nevoit şi care de sabie s-au săvârşit.
 
Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Sadot şi cei dimpreună cu dânsul, o sută şi douăzeci de mucenici, care s-au săvârşit în Persida.

Împărăţind Savorie în ţara perşilor, sfântul părintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împărăţiei lui, şi învăţând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinţa sufletească, botezând şi pe unii din perşi fără de sfială, a fost pârât la împăratul; şi fiind adus înaintea lui, şi nesupunându-se a se închina soarelui şi lunii, apei şi focului, întâi l-au bătut cu toiege. Apoi i-au scos o fâşie din frunte până la unghiile picioarelor, de un deget de lată; şi iarăşi l-au bătut cu vine de bou şi l-au tăvălit peste spini şi peste scai de cei ghimpoşi, şi l-au strâns într-un teasc cu vârtej. Deci, răbdând acestea toate vitejeşte, spre mai multă mânie a aţâţat pe împăratul, şi băgându-l în temniţă, iarăşi l-a scos la întrebare. Şi aflându-se sănătos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, şi l-a pătruns peste tot trupul cu ţepi de fier arse. Şi sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împăratul înfricoşându-l mai vârtos, şi zicându-i că-i va risipi membrele trupului. Iar sfântul i-a răspuns, zicând: "Eu cred lui Dumnezeu, că creştinii vor împărţi moaştele mele şi cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire". Şi îndată i-au tăiat limba. Iar sfântul întinzându-şi mâinile şi ochii la cer, şi rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i: "Plinitu-ţi-s-a cererea, şi iată vei grăi". Şi crescându-i altă limbă, mărea pe Dumnezeu. Aceasta văzând popoarele s-au spăimântat şi au crezut în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie şi şaptezeci de bărbaţi, şi alte două sute. Deci văzând împăratul, că vin mulţi prin mijlocirea lui către Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit să-i taie capul; de vreme ce şi alţii mulţi au strigat zicând: "Împărate, şi noi suntem creştini"; şi a dat şi asupra lor judecata cea mai de pe urmă, şi luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii. Deci, făcând sfântul rugăciune şi însemnându-i cu semnul cinstitei şi de viata făcătoarei Cruci, fiind o sută douăzeci, întâi a fost tăiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalţi, şi toţi şi-au luat cununile muceniciei.

Tot în această zi, Sf. Leontie filozoful care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Cuviosul părintele nostru Ioan, făcătorul de minuni, care la muntele Rila (Bulgaria) s-a nevoit şi a zidit mănăstirea de acolo, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar-Ortodox 7 mai 2024 - Ce sărbătoare este astăzi

07 May 2024 5196

Calendar ortodox, 6 mai 2024 A doua zi de Paști. Ce semnificație are această zi?

06 May 2024 1423

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

05 May 2024 512

Calendar-Ortodox 4 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

04 May 2024 734

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

03 May 2024 1075

Sfânta și Marea Joi Ce sărbătoare este pe 2 mai 2024 în calendarul ortodox?

02 May 2024 1671

Calendar Ortodox 1 mai 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți în prima zi din luna mai

01 May 2024 788

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox?

30 Apr 2024 1189

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 5039

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

27 Apr 2024 4944

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

26 Apr 2024 1532

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 887

Calendar ortodox. Ce sfinți sunt celebrați la data de 24 aprilie?

24 Apr 2024 537

Calendar Ortodox! 23 aprilie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși! Ce sfânt este sărbătorit astăzi

23 Apr 2024 2697

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1811