Căminul de Bătrâni Sfinții Constantin și Elena SRL este societatea ce deține cele două azile de bătrâni din Eforie închise de autorități

Prima zi de verificări ale autorităților constănțene după scandalul „azilelor groazei” a dus la închiderea a două cămine pentru bătrâni din Eforie Nord, care aparține aceleiași societăți, cunoscută drept Căminul de Bătrâni Sf. Constantin și Elena. Motivul închiderii este reprezentat, conform surselor ZIUA de Constanța, lipsa autorizațiilor, ele nefiind în registrul oficial de la Ministerul Muncii.

În cele două cămine se aflau 10, respectiv 24 de vârstnici, iar aparținătorii acestora au fost informați de situație și li s-a propus relocarea lor sau să îi ia acasă pe bătrâni. Facem mențiunea că nu erau probleme cu condițiile de viață ale celor internați la căminele de bătrâni, iar majoritatea aparținătorilor ar fi precizat că nu sunt de acord cu relocarea.

Acțiunile de control vor continua și astăzi, la Cobadin, Hârșova, Negru Vodă și Năvodari.
 

Căminul de Bătrâni Sfinții Constantin și Elena SRL

 
Conform termene.ro, firma este fondată în anul 2019 și pentru anul 2021 a raportat un profit de 131.598 lei, la cei 7 angajați raportați. Firma a avut o cifră de afaceri de 550.182 lei pentru anul 2021.
 
Sediul social este pe aleea cameliei nr. 20 din Eforie Nord, județul Constanța. Societatea are două puncte de lucru – unul pe strada Călugăreni nr. 45 din Eforie Nord și unul pe strada Cameliei nr. 18 din Eforie Nord.
 
Constantin Tautu este asociat unic și administrator al căminului. El am ai fost asociat în mai multe firme, în prezent radiate: Casa Florilor LKT SRL, Morant SRL, Dal Konagria SRL, Casa Trandafirilor Vasimed SRL, The Best SRL și Casa Florilor SRL.
 

Raportare prima zi de verificări


entre verificate - 14 (3 public, 11 privat)
Total beneficiari - 376
Amenzi - 48 (valoare 796.300 lei)
Avertismente - 80


Sancțiunile au fost aplicate pentru starea mobilierului din centre, din motive de curățenie, instalații sanitare neconforme, produse expirate, depozitare necorespunzătoare, nerespectarea capacității centrului, funcționare fără autorizație de securitate de incendiu, lipsa documentației de specialitate.

Două cămine de bătrâni din localitatea Eforie Nord au fost închise, pentru funcționare fără autorizații.
 
Citește și:

Azilele groazei Două cămine de bătrâni, închise la Eforie! Ce rezultate au avut primele controale ale autorităților din Constanț

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stil de viață sănătos la vârsta a treia! Activitate în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Constanța (FOTO)

21 Mar 2024 529

Ședință CLM Constanța Consilierii stabilesc costul mediu lunar de întreținere pentru beneficiarii de la Căminul pentru persoane vârstnice (DOCUMENT)

26 Feb 2024 685

„Este de datoria noastră să arătăm respect, grijă și empatie“ Primarul Vergil Chițac, în vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța (VIDEO)

27 Dec 2023 1023

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în zona Căminului de bătrâni din Eforie Nord! Persoane evacuate

12 Dec 2023 974

Sfântul Nicolae, sărbătorit astăzi și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța

06 Dec 2023 761

Firme Constanța Căminul Bunicii Noștri SRL și-a schimbat sediul social

16 Nov 2023 1034

Oficial IPJ despre cazul intoxicării de la Căminul de bătrâni, din Eforie Sud. S-a întocmit dosar penal! (FOTO+VIDEO)

21 Oct 2023 1128

Știri Constanța Intervenție la un cămin de bătrâni, din Eforie Sud. Doi bătrâni se află în stare foarte gravă (FOTO+VIDEO)

21 Oct 2023 2802

O firmă din Constanța va reabilita terasa Căminului de Bătrâni din Cernavodă (DOCUMENT)

14 Oct 2023 990

Un cămin de bătrâni din București, închis de autorități, funcționa ilegal. Ce măsuri au luat comisarii ANPC

23 Aug 2023 1630

Continuă verificările în căminele de bătrâni din Constanța. S-a lăsat cu noi amenzi

14 Jul 2023 1379

Azilele groazei Percheziții la domiciliu și punctele de lucru ale firmei pe care funcționau căminele de bătrâni închise la Eforie. Ce spun oficialii

13 Jul 2023 1333

Intervenție de urgență la Primăria Constanța! Patronul unui centru de bătrâni sancționat de autorități ar fi încercat să se autoincendieze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Jul 2023 3103

Editorial Azilele groazei și controalele fictive

12 Jul 2023 1597

Cămin al groazei, în casa familiei lui Ilan Laufer. Azilul funcționa fără autorizație!

12 Jul 2023 5321