Capacitatea trenurilor CFR Călători pe rutele aglomerate din toată țara, suplimentată Printre ele, trenul Constanța – Brașov

CFR Călători suplimentează și în acest sfârșit de săptămână compunerea anumitor trenuri, pentru adaptarea capacității de transport la cerințele în creștere de trafic și pentru a îmbunătăți condițiile la bordul vagoanelor, încercând să utilizeze la maximum parcul limitat pe care il are deocamdată la dispoziție.

Conducerea CFR Călători a decis suplimentarea numărului de locuri pe parcursul întregii săptămâni și în special în zilele de weekend când cererea este mult mai mare. Suplimentarea s-a facut punctual acolo unde dispeceratul a constatat o cerere foarte mare.

100 de trenuri circulă în acest sfârșit de săptămână cu o capacitate suplimentată, ceea ce înseamnă peste 44 de mii de locuri numai în aceste garnituri ale CFR Călători.

“Generalizăm suplimentarea începută acum două săptămâni pe Valea Prahovei, continuată în Moldova și apoi în toate zonele din țară, aglomerate la sfârșit de săptămână.  Ceea ce la început părea o excepție fericită, rezultată din ideile și entuziasmul echipelor noastre de specialiști din toată țara, se transformă rapid în sistem.

Un sistem care se va aplica săptămână de săptămână pentru a scoate maximum din parcul modest pe care îl avem în acest moment, urmărind două obiective simple: cât mai mulți călători mulțumiți transportați și încasări mai mari pentru companie” a declarat Dan M. Costescu, directorul general al CFR Călători.

Vineri și sâmbătă au circulat cu vagoane suplimentare toate trenurile pe rutele aglomerate. 

Spre exemplu, trenurile IR 1623 București – Sibiu (578 de locuri față de 310 într-o zi obișnuită), IR 1586 Constanța – Brașov (688 de locuri față de  366 într-o zi obișnuită ), IR 1594 Craiova – București (764 de locuri față de 478 într-o zi obișnuită) sau IR 1744 Baia Mare – Timișoara Nord (220 de locuri față de 110 într-o zi obișnuită).

Volumul maxim de trafic se înregistrează în zilele de duminică, drept pentru care numărul de locuri a fost dublat și astăzi 9 februarie, pe rutele aglomerate din toată țara.

Numai pentru ziua de duminică, CFR Călători a reușit să introducă 260 de vagoane la trenurilor pentru care dispeceratul a constatat o cerere foarte mare.

Spre exemplu trenul IR 12538 pleacă astăzi din Cluj Napoca spre București Nord cu 482 de locuri față de 190 într-o zi obișnuită. Trenul IR 1732, Galați – Brașov are astăzi mai multe vagoane și 120 de locuri în plus. Iar IR 1752 pe relația Suceava – București Nord are capacitatea dublată, ajungând la 780 de locuri.

Se menține suplimentarea vagoanelor și pe Valea Prahovei la necesarul estimat în timp real din dispecerat.

Compunerea tuturor trenurilor s-a făcut în funcție de volumul estimat de călători.


În eventualitatea că această cerere va varia, vom adapta corespunzător și lungimea trenurilor. Vă rugăm urmăriți mersul trenurilor pe site-ul CFR Călători sau la casele de bilete.

CFR Călători va suplimenta în fiecare zi componența garniturilor, în funcție de cerere, și în funcție de parcul de material rulant pe care compania îl are deocamdată la dispoziție.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trenurile directe dinspre/spre litoral Programul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Se suplimentează trenuri!

12 Apr 2024 647

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2548

CFRDin 14 iunie, tren direct de la București către Istanbul (Halkali), Varna, Sofia și retur.

02 Apr 2024 375

Accident feroviar la Constanța! Autoturism lovit de trenul Regio Constanța – București Nord la trecerea la nivel din zona Cora (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2329

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1163

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 489

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 523

IGPR InfotraficTrafic feroviar oprit pe secția CF 501 pe raza localității Căiuți

11 Mar 2024 346

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 659

Razie în trenurile care circulă pe magistrala Constanța – Cernavodă! Au fost aplicate mai multe amenzi

20 Feb 2024 845

Droguri de mare risc într-un tren care venea spre Constanța! Începe procesul

18 Feb 2024 679

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 817

Identificat într-un tren care circula pe ruta Constanța– București Cât timp va petrece după gratii, la Poarta Albă, un bărbat acuzat de tăinuire

05 Feb 2024 751

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 993

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 851