10 Apr, 2024 07:19
585
„Foști consumatori de droguri, cei doi tineri au încercat din răsputeri să-i convingă pe tinerii prezenți în Aula Universității Ovidius să nu o apuce pe calea drogurilor, iar dacă au făcut-o deja să-i determine să renunțe la o astfel de viață, mărturisindu-și propria experiență în consumul de droguri și dezvăluind adevărata față a dependenței la care se ajunge invariabil și din capcana căreia nu scapă nimeni.
Atât Andrei, cât și Mark, le-au explicat tinerilor prezenți că dacă ar putea să dea timpul înapoi, să știe tot adevărul despre droguri cu siguranță nu ar mai alege să se drogheze.
Tinerii din Constanța au fost magici și au venit în număr foarte mare! Ne-au întrecut toate așteptările.
Le mulțumim pentru prezență și sprijin în organizarea acestui eveniment: Universității Ovidius din Constanța, mii de mulțumiri doamnei Diane Vancea, președinta Senatului Universității, domnului rector Dan Iliescu, domnului prorector Alexandru Bobe, studenților, ambasadori ai acestei campanii; Inspectoratului Școlar Județean Constanța; parlamentarilor și primarilor din localitățile constănțene“ - a precizat Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: