Actualitate

Câţi constănţeni s-au înscris la examenul de rezidenţiat. Cei mai mulţi, pe domeniul Medicină

În Centrul Universitar Constanţa s-au înscris la concursul naţional de rezidenţiat, sesiunea 18 noiembrie 2018, 343 de candidaţi, pe următoarele domenii: Medicină - 279, Medicina Dentară - 31, Farmacie - 33.
 
De asemenea, în Centrul Universitar Constanţa au fost scoase la concurs:
140 locuri şi 16 posturi pentru domeniul Medicină; 0 locuri şi 0 posturi pentru domeniul Medicină Dentară; 20 locuri şi 0 posturi pentru domeniul Farmacie.

La nivel naţional, au fost scoase la concurs:
4.357 locuri pentru domeniul Medicină; 405 locuri pentru domeniul Medicină Dentară; 225 locuri pentru domeniul Farmacie. Punctajul minim de promovare pentru fiecare domeniu este de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional.
 
Concursul de admitere va fi organizat duminică, 18 noiembrie, şi urmează să se desfăşoare în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, informează un comunicat al UMF „Carol Davila“. Comparativ cu datele de anul trecut, se înregistrează o creştere semnificativă atât din punct de vedere al locurilor scoase la concurs, cât şi al numărului de candidaţi înscrişi.
 
Pentru a putea participa la concursul de rezidenţiat în medicină, medicină dentară şi farmacie, candidaţii au achitat o taxă de 400 lei/participant. Cuantumul taxei de participare la examenul de rezidenţiat 2018, cu 40 de lei mai mare faţă de cel din 2017, a fost stabilit prin Ordinul ministrului Sănătăţii, iar un procent de maximum 85% din sumele încasate va fi repartizat universităţilor de profil.
 
Concursul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar, pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea examenului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora.
 
Totodată, ocuparea locurilor în cele 67 de specialităţi se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru viitorii medici. Cifra de școlarizare pentru pregătirea în rezidențiat a fost majorată

23 Nov 2018 385

Emoții pentru absolvenții facultăților de Medicină. Duminică are loc examenul de Rezidențiat, sesiunea 2018

16 Nov 2018 421

Mii de candidați s-au înscris pentru a participa la admiterea în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie

08 Nov 2018 457

Concursul de intrare în Rezidenţiat a intrat în linie dreaptă. Cifra de şcolarizare prin rezidenţiat pentru anul universitar 2018-2019 a fost majorată

10 Oct 2018 538

Candidații admiși la examenul de rezidențiat își aleg locurile sau posturile în specialitatea pentru care au optat,

26 Nov 2017 1727

Probleme după examenul de rezidențiat. Absolvenții, nemulțumiți de modul în care au fost scanate lucrările. Ce a decis Ministerul Sănătății

20 Nov 2017 940

Emoții pentru absolvenții facultăților de Medicină. Duminică are loc examenul de Rezidențiat, sesiunea 2017.

17 Nov 2017 704

Ministerul Sănătăţii, anunţ important pentru medicii rezidenţi

20 Oct 2017 15377

S-a stabilit data la care va avea loc anul acesta examenul de rezidențiat. Ministrul Sănătății va propune suplimentarea locurilor la rezidențiat.

07 Sep 2017 1158

Manualul pentru examenul de rezidențiat este plin de greșeli - foto

24 Nov 2016 1564

Rezidențiat 2016. Doi concurenți pe un loc

21 Nov 2016 1597

Ministerul Sănătății A fost mărită durata unor specializări de la rezidențiat

07 Nov 2016 1542

Cum se va desfăşura examenul Patru spitale din Constanţa îşi schimbă organigrama? Şase posturi libere pentru medicii rezidenţi

17 Oct 2016 2971

Rezidențiat descentralizat și subiecte unice, asta vor studenții mediciniști

23 Feb 2016 928

Rezidenţiat 2016. Anunţul făcut de Ministerul Sănătăţii

05 Feb 2016 1563