Ce facem cu lumânarea folosită în noaptea de Înviere?

Lumanare Sursa foto Pixabay
 
  • Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii.


De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.


„Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele dedesubt”, aşa cântăm în noaptea Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Clipele nopții pline de lumină sunt trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, cu toții am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos. Am cântat Hristos a Înviat! – imnul care a adus și unora, și altora, bucurie pe chip. Bucurie pe care am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și mai apoi, în liniștea căminului.

Am luat lumina cu noi. Şi la propriu, şi la figurat. În suflete, dar și în lumânările aprinse de la biserică, transformând străzile, satele şi cimitirele îi râuri de lumină dătătoare de speranţă. Trist este pentru cei care fac ordine în biserici şi în curţile aferente bisericilor, după slujba Învierii, care găsesc lumânări uitate sau pur şi simplu aruncate. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?

Dincolo de simbolismul acestei lumânări care ni-l face prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos, numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, lumânarea de Înviere ne aduce aminte de jertfa noastră personală. Este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.

Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.

Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.

Sursa Doxologia.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sfânta și Marea Joi Ce sărbătoare este pe 2 mai 2024 în calendarul ortodox?

02 May 2024 635

Mesajul PF Daniel de Sfintele Paști „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei Evanghelii şi al credinţei creştine ortodoxe”

01 May 2024 360

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 410

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 502

Muzeul de Artă Populară Constanța Pregătiri pentru întâmpinarea paștelui

01 May 2024 300

Evenimente în Constanța 01-05 mai 2024 Iată ce poți face în minivacanța de 1 Mai și Paște!

01 May 2024 2169

Jandarmii din Tulcea, în dispozitiv, în seara de Înviere și în minivacanța de 1 Mai

30 Apr 2024 516

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 594

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-3 mai?

30 Apr 2024 441

Minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale. Structurile MAI fac declarații (VIDEO)

30 Apr 2024 401

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 921

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 284

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 575

Tradiții și obiceiuri în a treia zi de Paște

29 Apr 2024 489

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 738