Ce spune Pețu Panaiotu despre demolarea terasei Entourage, din Constanța

  • Primăria Constanța anunța astăzi că a fost demolată cunoscuta terasă din zona Sălii Sporturilor - Entourage
  • De altfel, a transmis un comunicat de presă despre acțiune
  • Totodată, Panaiotu Pețu, unul dintre patronii de la Entourage ne-a povestit despre cum s-a petrecut „Ziua Demolării” 
O parte din terasa Entourage a fost demolată, astăzi, după cum anunța printr-un comunicat de presă municipalitatea. Patronul Entourage, Pețu Panaiotu, contactat de către cotidianul ZIUA de Constanța, a spus că el se apucaseră de lucrările de demolare la local, dar s-a trezit cu echipa primăriei care a preluat preluat acțiunea.

„Sala Sporturilor - o clădire emblematică pentru Constanța și o zonă în care generații la rând au trăit emoții puternice a fost umbrită în ultimii ani de o construcție nelegală.  Construită și extinsă fără a fi deținute documente în acest sens, o parte din clădirea cafenelei Entourage a fost demolată astăzi în baza unei dispoziții de primar. Mai exact, au fost desființați 192 mp din imobil Entourage, construcție din care o parte a fost edificată pe domeniul public al statului și o parte pe domeniul public al muncipiului.

Acțiunile Primăriei Constanța au venit după ce investitorul a fost somat în repetate rânduri să desființeze construcția. Ca urmare a nerespectării somațiilor, municipalitatea a recurs la sigura soluție rămasă la îndemână - demolarea pe cale administrativă. Spațiul ce fusese ocupat abuziv va fi reamenajat pentru a fi redat constănțenilor”, a transmis astăzi, printr-un comunicat de presă Primăria Constanța.
 

„Era un metro între noi și Sala Sporturilor și nu am mai vrut toată agitația. Așa că am decis să mă apuc de demolat. Eu am primit hârtia alaltăieri de la primărie cu privire la demolare. Eu le-am spus că deja m-am apucat pe costuri proprii de demolare, dar ei au zis că tot vin vineri. Asta este… acum aștept factura de la primărie. Eu, efectiv nu am avut de demolat decât un perete de șase metri, și 1,2x20metri din acoperiș…”, a spus Pețu Panaiotu.


Totodată a spus că nu înțelege de ce a trebuit să vină echipa primăriei să demoleze. „Eu dacă mă apucasem deja de demolat, nu înțeleg de ce au mai venit. Au venit, au făcut poze și au continuat ce mai era”, a adăugat patronul Entourage, care a spus că nu va face alte demersuri în instanță cu privire la cele petrecute astăzi.

 
Așa cum ne-a precizat patronul, cafeneaua Entourage funcționează, în prezent, pe societatea Tomis New Invest SRL.  Anterior, localul a funcționat pe Pancos Invest SRL.
 
Tomis New Invest SRL a fost înființată în anul 2019, având sediul social pe strada Traian. Asociat unic și administrator este Costică Pețu. Pancos Invest SRL este firma pe care a funcționat terasa, unde Panaiotu Pețu este asociat unic și administrator. Firma se află, în prezent, în dizolvare.
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Gambino & Entourage SRL, dizolvată și radiată. Din ce cauză?

11 Oct 2023 1225

Costică Pețu vrea să ridice un bloc în Faleză Nord. Certificatul de urbanism, eliberat astăzi de Primăria Constanța

17 Jan 2023 1917

Ginerele lui Nicușor Constantinescu și patronul de la Entourage intră în lumea imobiliară din Constanța!

24 Feb 2022 8481

Constanța. Poliția și Jandarmeria au stricat distracția dintr-un club din Zona Sala Sporturilor

21 Feb 2021 5940

Entourage Cafe & Lounge, un local cu un concept modern, cu muzică și mâncare bună (galerie foto)

15 Jan 2016 6618