Cetățean turc, obligat să părăsească România! Ce au constatat polițiștii de la Imigrări

Foto cu rol ilustrativ.
  • Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat din Republica Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat cu amendă și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.
 
Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat un bărbat din Republica Turcia, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Acesta a fost sancționat cu amendă și obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General pentru Imigrări.
 
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat la data de 19 august 2023 o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
 
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza municipiului Târgoviște, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Republica Turcia, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.
 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta a intrat legal în România, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.
        
Ca urmare a celor constatate poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.
 
De asemenea, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 800 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Aproximativ 90 de străini verificați de polițiștii de imigrări din Botoșani în cadrul unei acțiuni

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGI18 străini au fost depistați în situații ilegale în minivacanță

07 May 2024 391

Iată care sunt noile modificări aduse aplicației portal al Inspectoratului General pentru Imigrări

17 Apr 2024 528

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 612

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 720

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 683

IGI Aproape 5.000 avize de muncă eliberate de polițiștii de imigrări timp de trei săptămâni

25 Jan 2024 642

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 622

IGI Acțiunile polițiștilor de imigrări în ultima săptămână

19 Jan 2024 585

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 670

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 703

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 656

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 657

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 603

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 595

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 610