CFR Infrastructura Constanța Locomotivele cu abur au circulat pe căile ferate din Dobrogea, peste un secol (FOTO)


Pe pagina de socializare a CFR Infrastructura Constanța a apărut o postare care ne duce puțin cu gîndul la trecut. Postarea face referire la locomotivele cu abur au circulat pe căile ferate din Dobrogea, peste un secol. 

Epoca trenurilor cu aburi s-a sfârșit între anii 1959- 1960, când în România s-au construit ultimele locomotive de acest fel, iar în perioada 1980 – 1981, locomotivele Diesel și electrice au scos din funcțiune ultimele locomotive cu abur din parcul Căilor Ferate Române”, scrie ing. Radu Bellu în cartea „Locomotive cu abur 1854-2003”.

Iată postarea de pe pagina de Facebook a CFR Infrastructura Constanța: 

Locomotivele cu abur au circulat pe căile ferate din Dobrogea, peste un secol

De la locomotivele cu abur, la apariția și folosirea celor diesel și electrice, drumul a fost lung de peste un secol. Dacă în alte zone din țară, locomotivele cu abur au fost puse în exploatare din anul 1854, în Dobrogea, acestea au circulat abia 6 ani mai târziu. În octombrie 1860 a fost inaugurată calea ferată Cernavodă Port – Constanța Port, prima care a legat Marea Neagră cu Dunărea, realizată de Societatea Danube and Black Sea Railway, în ultimii ani de stăpânire a Imperiului Otoman.

Primele două locomotive cu abur care au circulat în județul Constanța, nr. 681 Ovidiu și nr. 682 Tomis, din cele 6 comandate, au fost puse în serviciu pe 4 octombrie 1860, iar în anul următor au fost aduse și celelalte 4 locomotive, nr. 683-686, cu numărul de fabricație 192-196/1861. Acestea erau locomotive cu tender, tip C-n2, construite la Fabrica Beyer, Peacock-Gorton Foundry – Manchester Anglia și aveau o viteză maximă de 55 km/h.

„Pe teritoriul actual al României au existat în exploatare, între anii 1854 – 2002, 5639 de locomotive cu abur, care au fost grupate în 189 de serii distincte, construite în 64 de fabrici din 12 state, între care și România.

Primele locomotive au apărut în Banat la începutul anului 1854 pe calea ferată Oravița – Baziaș, drumul cărbunilor din Munții Aninei spre Dunăre.

În anul 1923, statul român a cumpărat din Germania 40 de locomotive seria 2201-2240, destinate remorcării trenurilor grele, de mare viteză, de călători, de pe liniile principale ale CFR și au circulat inclusiv pe magistrala București-Constanța.

Au remorcat cu succes celebrul tren albastru 91/92 Regele Carol I din perioada interbelică, numit Fulger Pullman Expres, care circula pe relația București – Constanța.


Epoca trenurilor cu aburi s-a sfârșit între anii 1959- 1960, când în România s-au construit ultimele locomotive de acest fel, iar în perioada 1980 – 1981, locomotivele Diesel și electrice au scos din funcțiune ultimele locomotive cu abur din parcul Căilor Ferate Române”, scrie ing. Radu Bellu în cartea „Locomotive cu abur 1854-2003”.

Până în anul 1923, statul român a cumpărat sute de locomotive cu abur de diverse tipuri, care au fost destinate remorcării trenurilor de marfă și călători, produse atât în Anglia, cât și în Germania, Austria, Franța, S.U.A., dar și în România, la U.D. Reșița și Malaxa București, cele mai rapide având o viteză maximă de 126 km/h.

În prezent, locomotivele cu abur reprezintă o curiozitate, astfel că, în două gări din Dobrogea, dar și din țară sunt expuse diferite modele. În Gara CF Constanța este expusă, din anul 2015, o locomotivă construită în 1911 de compania germană Orenstein & Koppel, la începutul sec. XX. Cu o lungime de doar 5,9 metri și greutatea de 18 tone, vechea locomotivă avea o putere de 60 CP și dezvolta o viteză maximă de 15 km/h.

Și în zona Gării CFR Tulcea este expusă, din anul 2008, o locomotivă de epocă din seria 50.506, fabricată la Uzinele N. Malaxa București, în anul 1930. Aceasta a fost activă între anii 1932 -1980 și a aparținut depourilor de locomotive București triaj, Constanța, Tulcea, Fetești și Iași, apoi a stat în rezervă până în anul 2007, când a fost dusă la Tulcea și apoi reabilitată. Viteza maximă a locomotivei era de 60 km/h.


foto: CFR Infrastructura Constanța


Citește și:

Circulația feroviară adaptată la condiții de iarnă. 11 trenuri au fost anulate
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 365

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 626

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 189

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1036

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 687

Noi informații legate de scandalul din Eforie Nord, județul Constanța (VIDEO)

22 Apr 2024 1140

Constanța Accident pe strada Caraiman, la bariera de la trecerea la nivel cu cale ferată! (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 858

Vlad Matei Pascu, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai – „În momentul de față aș da orice să dau timpul înapoi, să fac lucrurile diferit!“

09 Apr 2024 737

Eclipsa totală de Soare în Berbec, din 8 Aprilie 2024. Un nou TU

06 Apr 2024 1135

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 870

Știri Constanța Pasajul Baza Tehnică din zona Porții 5 va fi deschis circulației, azi, după reparații capitale (VIDEO)

02 Apr 2024 542

IPJ BrăilaMâine, 23 martie a.c., județul Brăila va fi tranzitat de participanții ultramaratonului Rubicon

22 Mar 2024 550

Contract pentru îmbunătățirea conexiunii trimodale rutier - feroviar – naval din Portul Constanța. Ce valoare are

21 Mar 2024 548

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 587

IGPR InfotraficTrafic deviat pe DN 1

18 Mar 2024 478