Cine sunt noii administratori provizorii ai Telegondola Mamaia SRL

  • Au fost desemnați noii administratori provizorii ai Telegondola Mamaia SRL
  • Decizia fost publicată recent în Monitorul Oficial al României
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea nr. 5 din data de 12 noiembrie 2021 a Adunării Generale a Asociaților societății Telegondola Mamaia SRL.
 
Potrivit deciziei, în urma ședinței din noiembrie, au fost revocați Georgiana Narcisa Mosoiu, Andrei-Iosif-Valentin Vindt, Nisan Dervis, Bogdan-Dumitru Barața, Edward-Eugen Petrariu din caltiatea de administratori provizorii ai societății, ca urmare a expirării mandatelor.
 
În locul acestora, au fost numiți administratori provizorii următorii:
  • Carmen Ursu
  • Răzvan-Cătălin Nicola
  • Ionuț-Cosmin Constantinescu
  • Bogdan-Dumitru Brața
  • Edward-Eugen Petrariu
 
A fost stabilită durata mandatului administratorilor provizorii la patru luni, începând cu 12.11.2021 până la data de 12.03.2022, dar nu mai târziu de data desemnării administratorilor în condițiile OUG 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, dacă procedura de selecție se va finaliza în interiorul acestui interval sau până la data revocării din funcție.
 
Indemnizația brută lunară este de 3.070 lei. Camburu Nicoleta a fost împuternicită pentru a reprezenta asociatul Mamaia SA, iar Mihaela Popescu, pentru a reprezenta asociatul municipiul Constanța, pentru semnarea contractelor de mandat.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

George Cazacu a fost repus în funcția de director general provizoriu al Telegondola Mamaia SRL


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 393

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 945

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 689

Martin Laura Cezara anunță începerea lucrărilor de construire pentru imobilul teren și/sau construcții situat în stațiunea Mamaia - stație pornire telegondola

07 Mar 2024 418

CT BUS Atenție, călători! Liniile 5-40 și 14 din Constanța, deviate din cauza lucrărilor din Mamaia

28 Feb 2024 569

Știri din Constanța George Cazacu, încă un mandat de director general la Telegondola -Mamaia SA

08 Dec 2023 963

Firme din Constanța Liberalul Bogdan Barață, desemnat preşedintele Consiliului de administraţie al Telegondola Mamaia SRL pe tot parcursul mandatului

03 Nov 2023 1056

Firme Constanța Cenzorul societății Telegodola Mamaia este Ioana Cojocaru. AGA i-a acordat mandat de 3 ani

28 Aug 2023 949

Minivacanță Sfânta Maria Turiștii din Israel, coadă impresionantă la telegondola din Mamaia (VIDEO)

11 Aug 2023 1016

Firme din Constanța Administratorii societăţii Telegondola-Mamaia SRL au desemnat directorul general. Ce indemnizație încasează?

07 Aug 2023 1300

Averea și intersele lui Bogdan Barață, consilier județean (DOCUMENTE)

24 Jun 2023 1664

Decizie AGA Mandate prelungite pentru administratorii provizorii ai societății Telegondola Mamaia SRL

21 Jun 2023 1237

CT BUS anunță modificări ale programului și traseelor de transport

02 Jun 2023 4046

CT BUS. Programul și traseele de transport, modificate de pe data de 01 iunie

31 May 2023 2352

Telegondola - Mamaia SA, profit de aproape 400.000 euro Municipiul Constanța, în calitate de asociat, primește 161.000 euro

26 Apr 2023 1514