Circa nouă milioane de lei!Atât costă un Master Plan al Portului Constanţa

masterplan-portulconstanta.jpgCompania Naţional Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa anunţă organizarea unei proceduri de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui Master Plan al Portului Constanţa". Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 8.697.200 lei.

Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 28 noiembrie, ora 12.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Contractul presupune executarea serviciilor de arhitectură, servicii de inginerie şi servicii integrate de inginerie, servicii de amenajare urbană şi servicii de arhitectură peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, servicii de testare şi analiză tehnică. Obiectul contractului îl reprezintă întocmirea unui Master Plan al Portului Constanţa pentru orizonturile de timp 2020, 2030 şi 2040 (pe termen scurt, mediu şi lung). Consultantul va avea sarcină să realizeze următoarele sarcini: analiza diagnostică a situaţiei existente, analiza cererii de transport (traficului), definirea şi evaluarea planurilor alternative şi selectarea Master Planului preferat, strategia de dezvoltare a Portului Constanţa, studii/rapoarte/avize de mediu. Autoritatea contractantă solicită garanţie de participare eliberată în numele ofertantului în conformitate cu prevederile art. 86, alin.(1) HG925/2006, în cuantum de 180.000 lei.

Persoanele cu funcţie de decizie în cadrul autorităţii contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Decebal Şerban - director general, Daniela Şerban - director economic, George Alexandru Iorov - director Infrastructură, preşedinte al Comisiei de licitaţie, Mihaela Staetu, Maria Mergiu, Nicoleta Andronache, Tănase Pepi, Emilia Horovei, Daniel Jarnea, Laurenţiu Teodoru, Liliana Duca - membrii comisiei de licitaţie şi Luciana Mocanu, Laura Bănică, Bogdan Gheorghiu, Radu Florescu - membri de rezervă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 250.000 de lei Parohie din Mangalia, în proces cu o companie de construcții! Dosarul, amânat după vacanța judecătorească

10 May 2024 266

Licitații Constanța SRCF Constanța închiriază spații și terenuri (DOCUMENT)

10 May 2024 308

Risc de cancer în urma administrării medicamentului Zantac! Ce decizie a luat compania Pfizer

10 May 2024 484

Balkan Marine Bunker Assets SRL, din Constanța, controlată de o companie Rusia, a intrat în faliment!

10 May 2024 298

CN APM Constanța lansează licitație pentru furnizarea de energie electrică (DOCUMENT)

09 May 2024 412

Firme Constanța BRomania și Micutzu dizolvă firma pe care o dețin la Constanța

09 May 2024 592

Cumpărări directe Constanța Prodesign Architecture SRL se ocupă de proiectarea lucrărilor de reabilitare de la Centrul de Zi pentru persoane adulte cu dizabilități Techirghiol (DOCUMENT)

09 May 2024 453

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

08 May 2024 544

Teren în Mamaia, disputat de Habitat și Ambient SA și Primăria Constanța! Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări

07 May 2024 495

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 536

Firme Constanța Belvedere-Lux Residences SRL, deținută de George Secărea, fuzionează cu Sunrise Luxury Residence SRL, a familiei Stoica-Secărea

07 May 2024 552

A apărut prima companie aeriană destinată câinilor. Cât costă un zbor pentru cel mai bun prieten al omului?

06 May 2024 641

Firme Constanța MLH Shipping Agency SRL și-a schimbat numele în Lam Shipping Agency SRL

06 May 2024 524

Licitații publice Cine spală autoturismele Consiliului Județean Constanța, Centrului Militar Zonal și Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale? (DOCUMENTE)

06 May 2024 1131

Județul Constanța O firmă sud-coreeană se aliază cu Candu Energy pentru modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă

06 May 2024 384