Clinica la care a fost internat Petrică Mîțu Stoian a fost închisă. Cine a luat decizia

  • Decizia de închidere temporă a clinicii în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian se va aplica pentru intervalul 12 – 26 noiembrie.

Clinica privată Nera la care a fost internat Petrică Mîțu Stoian a fost închisă temporar, pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni, informează ziuadevest.ro.

Decizia a fost luată de conducerea clinicii, în urma scandalului iscat după moartea cântărețului de muzică populară.

Conducerea clinicii a confirmat suspendarea activității timp de două săptămâni. Decizia se va aplica pentru intervalul 12 – 26 noiembrie.

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat o anchetă a fost deschisă în cazul decesului interpretului de muzică populară, Petrică Mîţu Stoian.

Polițiștii din cadrul IPJ Caraş-Severin  s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a demarat o verificare la unităţile medicale în care a fost internat pacientul, pentru a verifica condiţiile igienico-sanitare şi respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară.
 
Amintim că, în data de 6 noiembrie 2021, artistul s-a stins din viață la Spitalul Județean de Urgență Reșița, în urma unui șoc septic. Acesta se afla în recuperare post-covid-19.

În prezent, se așteaptă rezultatele anchetei demarate de autorități. Nu se știe ce s-a întâmplat cu pacienții internați.


Sursă foto: Facebook/ Petrica Mitu Stoian
 

Citește și: DSP Caraş-Severin face verificări la unităţile medicale în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian 

Înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Sute de oameni participă la slujba religioasă (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Încă un albatros înrolat în corul îngerilor. In Memoriam Nicu Jigolea (galerie foto)

31 Jan 2022 5539

DSP Caraş-Severin face verificări la unităţile medicale în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian

11 Nov 2021 1184

Înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Sute de oameni participă la slujba religioasă (VIDEO)

10 Nov 2021 2399

Cercetări privind moartea lui Petrică Mîţu Stoian. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă

08 Nov 2021 1198

Unde va fi depus trupul neînsuflețit al regretatului cântăreț Petrică Mîţu Stoian

08 Nov 2021 1770

Imagini de la filmările la care Petrică Mîțu Stoian a fost cu doar câteva zile înainte să moară (VIDEO)

07 Nov 2021 2747

Doliu în muzica românească. Cântărețul Petrică Mîţu Stoian a murit (VIDEO)

06 Nov 2021 7533

Lumea marinarilor O voce în corul îngerilor. In Memoriam, Livia Letca, „Albatrosul”

10 Sep 2021 6683